Biserică sfinţită la Şelimbăr

Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Acoperământul Maicii Domnului” din Parohia Şelimbăr II, judeţul Sibiu, a fost sfinţită marţi, 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Ierarhul a dat locaşului de cult şi hramul Sfântului Dimitrie. În sobor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, parohii din Şelimbăr şi alţi preoţi.

Sărbătoare în cartier

Biserica nouă din Şelimbăr a fost ridicată în perioada 2014-2021, pe un teren donat de un localnic, pentru a oferi credincioşilor din parohia Şelimbăr II, înfiinţată în 2008, un locaş de închinare atât de necesar în noul cartier din localitatea învecinată
cu Sibiul. Piatra de temelie a fost sfinţită de IPS Mitropolit Laurenţiu pe 13 aprilie 2013, iar anul următor începeau lucrările de construcţie, sub supravegherea preotului paroh Emil-Radu Mocioiu şi cu sprijinul Primăriei şi Consiliului local Şelimbăr, precum şi al credincioşilor din parohie.
Ziua târnosirii a fost o adevărată sărbătoare în cartierul nou din Şelimbăr. Credincioşii au avut posibilitatea să participe la slujba de sfinţire în cadrul căreia IPS Mitropolit Laurenţiu a târnosit locaşul de cult cu Sfântul şi Marele Mir şi cu apă sfinţită, a înveşmântat şi sfinţit Masa Sfântului Altar, unde a aşezat moaşte, iar
apoi a sfinţit icoanele împărăteşti şi catapeteasma. Sfânta Liturghie a fost oficiată în locaşul de cult. Pentru a respecta măsurile de siguranţă sanitară din această perioadă, mulţi dintre credincioşi au urmărit sfintele slujbe pe un ecran instalat în curtea bisericii.

Diplome de apreciere

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de ierarh pe scena amenajată în curtea locaşului de cult. IPS Mitropolit Laurenţiu le-a prezentat credincioşilor viaţa şi martiriul Sfântului Dimitrie, unul dintre cei mai mari şi ajutători sfinţi ai Bisericii.
În continuare, ierarhul a oferit distincţii şi diplome de apreciere. Astfel, primarul comunei Şelimbăr, Marius Grecu, a primit distincţia „Crucea şaguniană pentru laici”. Donatorul terenului pe care s-a ridicat biserica, Adunarea şi Consiliul parohiale, precum şi numeroşi ctitori şi binefăcători au primit diplome de cinstire din partea ierarhului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*