Biserica Fortificată Agnita strălucește din nou!

Un proiect simbol al Văii Hârtibaciului – monumentul de patrimoniu Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Agnita, inițiat în urmă cu 16 ani, cu o istorie zbuciumată, pierdut de administrația locală în anul 2014, a fost readus la lumină, implementat cu succes și redat orașului Agnita. Proaspăt renovat, monumentul de interes național și-a recăpătat strălucirea și adăpostește acum, în balconul bisericii și în turnuri, expoziții care arată cum a luat naștere orașul, care a fost istoria acestuia, povești despre celebrele bresle, despre obiceiul fugii lolelor, etc. A devenit un obiectiv turistic important pe harta turismului românesc și nu numai.

(Dan GREAVU)

foto: Mesagerul de Sibiu

Inițiativa reabilitării Bisericii Cetate din Agnita, o bijuterie arhitecturală de o valoare inestimabilă, a încolțit inițial în sufletul primarului orașului, Radu Curcean, din perioada 2004-2012, care a reușit să scrie mai multe proiecte ample, care să scoată orașul din zona cenușie în care a intrat odată cu plecarea sașilor și închiderea celor mai importante intreprinderi. Unul dintre acestea a fost proiectul intitulat „Agnita Medievală“, cu o valoare de peste 5 milioane de euro, unul dintre cele mai mari proiecte din istoria orașului. Bucuria a fost și mai mare în momentul în care a fost acceptat la finanțare, pe lângă reabilitarea bisericii fortificate urmând să fie refăcută întreaga zonă istorică a străzilor Noua, Vlaicu, Piata GD Teutsch, pasarela de peste Hârtibaciu și Muzeul Văii Hârtibaciului. Din păcate, agnițenii influențați de politicienii vremii, au adus în 2012 în fruntea administrației publice locale o echipă nouă, lipsită de experiență, care a pierdut finanțarea nerambursabilă câștigată. Agnita a ratat atunci o șansă imensă de a renaște prin forțele proprii, rămânând în continuare la mâna administrațiilor județene și centrale, a intereselor politice.

foto: Mesagerul de Sibiu

Din dragoste pentru Agnita

În anul 2016, Elena Curcean, o agnițeancă cu suflet, dar și extrem de ambițioasă, cu drag de orașul său natal și de istoria acestuia, de oamenii plecați în străinătate sau rămași acasă, sași, români sau de orice altă naționalitate, cu o carieră de succes în managementul proiectelor, a reușit împreună cu colegii de la Total Consulting din Agnita un lucru extraordinar: să îl convingă pe primarul pierzător să îi incredinteze proiectul abandonat în sertarele Primăriei Agnita între anii 2012-2016, să actualizeze partea care ținea de Biserica Fortificată, să îl repună pe picioare și să-l depună a doua oară la finanțare. După ani buni, trecând peste toate nedreptățile suferite în orașul său de suflet, Elena Curcean a readus parte din proiect la viață, din dragoste pentru Agnita. A inclus Biserica Fortificată din Agnita pe o listă cu alte 12 astfel de monumente, depunând proiectul spre finanțare cu doar câteva zile înainte de finalul sesiunii de finanțare. Iar entuziasmul și perseverența i-au fost răsplătite din plin. Cu sprijinul Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, monumentul din Agnita urma să fie în sfârșit readus la viață, cu fonduri europene.

foto: Mesagerul de Sibiu

În anul 2023, la mai bine de 7 ani distanță, proiectul ”Reabilitarea Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Agnita”, a fost finalizat cu succes. Implementat în perioada august 2017 – decembrie 2023, proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, având o valoare totală de circa 6,770 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care peste 6,368 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile. A avut ca obiectiv creșterea atractivităţii turistice a zonei prin punerea în valoare şi utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Agnita şi introducerea acestuia în circuitul turistic real şi virtual.

foto: Mesagerul de Sibiu

„Era ultimul tren“

Au conlucrat la acest frumos proiect multe persoane, unele de aici, altele din Sibiu, dar și etnici germani agnițeni care locuiesc în prezent în străinătate. Istoria proiectului a început de fapt în 2007, când administrația locală de la acea vreme a obținut o finanțare guvernamentală în valoare de 410.000 lei, pentru realizarea documentației tehnice necesare realizării unui amplu proiect numit «Agnita Medievală». Urma să se reabiliteze străzile Nouă, Aurel Vlaicu, Piața G.D. Teutsch, parte a Centrului Istoric, pasarela care leagă centrul de biserică și de asemenea Ansamblul Bisericii Evanghelice din Agnita și Muzeul Văii Hârtibaciului, primul find obiectiv de patrimoniu de interes național, iar cel de-al doilea de interes local.

Prezentul proiect, parte a proiectului «Agnita Medievală» a fost depus la finanțare, mai întâi în 2009. Din cauza unei întâmplări nefericite a avut o sincopă. A întârziat nu mai puțin de o lună evaluarea și selecția acestuia, după depunerea la finanțare, fiindcă turnurile nu erau încă notate în cartea funciară. S-a reluat evaluarea, dar întârzierea ne-a costat. Deși a obținut un punctaj foarte bun, a intrat pe lista de rezervă și i s-a acordat finanțrea mult mai târziu, în anul 2013. Deși a obținut o finanțare de peste 5 milioane de euro, din păcate, administrația locală din acea perioadă a pierdut-o din … lipsă de experiență. În 2016, odată cu alte proiecte de reabilitare a bisericilor evanghelice fortificate pe care le-am depus la finanțare, ne-am gândit că ar fi o mare bucurie pentru noi dacă am reuși să reintroducem la finanțare și proiectul orașului Agnita. Cu sprijinul Consistoriului Superior Evanghelic din România, am reușit! Mai ales a domnului Gunesch și a domnului arhitect Crișan, care au înțeles că era ultimul tren, unul pe care Agnita nu avea voie să îl piardă.“, a arătat Elena Curcean, din echipa de realizare și implementare a proiectului.

foto: Mesagerul de Sibiu

Doar Ansamblul Bisericii

Proiectul a fost depus așadar la finanțare, alături de celelalte 12 proiecte, care vizau reabilitarea bisericilor fortificate din Saschiz, Rupea, Ruja, Șaroș pe Târnave, Șeica Mică, Cisnădie, Câlnic, Codlea, Vulcan, Miercurea Sibiului, Cincu și Seliștat, toate finalizate anul trecut. „A fost un efort concentrat. Soțul meu, Radu Curcean, a reușit să convingă administrația publică locală de atunci să ne predea proiectul tehnic pentru ca, mai apoi, cu ajutorul domnului arhitect Crișan să reușim actualizarea lui, pentru a-l depune la finanțare. Am reușit în ultimele zile ale apelului de selecție să introducem și proiectul orașului Agnita. Din păcate, doar Ansamblul Bisericii Evanghelice de această dată, pentru că în etapa de finanțare 2014-2020 nu am avut voie să depunem întregul proiect inițial «Agnita Medievală“, nemaifiind eligibile reabilitarea străzilor“, a dezvăluit Elena Curcean.

foto: Mesagerul de Sibiu

La realizarea proiectului de la Agnita și-au adus aportul mai multe societăți, Elena Curcean mulțumindu-le rând pe rând celor implicați pentru interesul manifestat astfel încât superbul monument, simbol al Văii Hâtibaciului, să fie repus în valoare. Astfel, cererea de finanțare, managementul proiectului și achizițiile din cadrul proiectului au fost realizate de Total Consulting din Agnita. Auditarea chetuielilor a fost făcută de TNT Audit din Sibiu, informarea și publicitatea proiectului, precum și implementarea planului de marketing a fost realizată de SFG PRESS din Sibiu. Lucrările au fost efectuate de CONPAZO Sighișoara, în asociere cu UNICONS Cristuru Secuiesc. De asemenea, vechi colaborator al firmei de consultanță, HOG Agnetheln a reușit să realizeze un concept turistic de mare valoare în cadrul proiectului, „cheia“ cu care se dorește a fi deschisă calea turismului în Agnita și în întreaga zonă. Dirigenția de șantier a fost asigurată de ADAM’S Construct Timișoara. Implementarea conceptului turistic i-a revenit societății ALMA TOTAL Solutions din București.

Proiectul s-a bucurat, de-a lungul derulării acestuia, și de sprijinul Primăriei Agnita, care a avut o contribuție importantă la împrejmuirea monumentului de patrimoniu și care a sprijinit realizarea studiului arheologic, a punctat Elena Curcean.

Cel mai important sprijin a venit însă de la Consistoriul Superior Evanghelic, „unul permanent și care ne-a încurajat de fiecare dată când ne-am lovit de probleme, bineînțeles prin intermediul domnului Friedrich Gunesch“.

foto: Mesagerul de Sibiu

Concept turistic

„La implementarea proiectului au conlucrat multe entități. Lucrările de o calitate incontestabilă au fost realizate de renumita societate CONPAZO SRL, cele de la Agnita fiind ultimele din existența firmei. Alături de reabilitarea monumentului s-a realizat și un foarte reușit concept turistic. Astăzi, din povestea scrisă, vorbită și ilustrată în interiorul bisericii și al turnurilor ansamblului, turiștii vor putea afla cum a luat naștere orașul, care a fost istoria acestuia, cum Ursula, fiică de tăbăcar, deghizată în costumul lolelor de mai târziu, a salvat cetatea și, de asemenea, vor putea cunoaște, pe viu, frumoasa tradiție a fugii lolelor“, a explicat Elena Curcean.

Un cuvânt de mulțumire a fost adresat și doamnei curator Andreea Șchiau-Gull, care „de când a revenit în cadrul parohiei a reușit să realizeze aceeași legătură pe care am avut-o cu regretatul Reinhardt Boltres.“

Ce s-a făcut

foto: Mesagerul de Sibiu

Obiectivele specifice ale proiectului au vizat, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii, iar pe de altă parte digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică.

S-au derulat lucrări de intervenție, structurate pe 3 obiecte: biserica; turnuri; amenajarea incintei. Lucrările prevăzute au avut ca scop readucerea în cadrul ansamblului a spiritului de la sfârșitului de secol XIX, dar cu clădiri reabilitate corespunzător cerinţelor contemporane. Au fost efectuate lucrări de asanare, lucrări de consolidări, lucrări de îndepărtare a umezelii din teren și ziduri, lucrări de reparaţii, întreținere și conservare, lucrări de reabilitare structuri, lucrări de instalații interioare și exterioare, lucrări de amenajări exterioare și mobilier urban.

În plus față de ce era prevăzut inițial, din economiile proiectului, a fost realizat un sistem automatizat de acționare a clopotelor, achiziția unui mecanism automatizat pentru actiionarea ceasului, astfel că de acum încolo ceasul din turnul clopotniță va functiona fără a mai fi necesară urcarea în turn.

Proiectul a fost unul complex, presupunând nu doar reabilitarea bisericii, ci și a celor 4 turnuri, inclusiv turnul clopotniță al bisericii.

foto: Mesagerul de Sibiu

„Lucrarea mea de suflet“

Această lucrare este lucrarea mea de suflet. Agnita este considerat proiectul de bază, pentru că mi-am dat seama că l-am scos din amorțeală. Nu că aș fi avut idei mai bune, dar a trebuit să preluăm din mers ceea ce s-a întrerupt la un moment dat și să aduc aportul meu, cât am putut, pentru a prevedea un proiect amplu cu conotații și legate de expoziții, și mă refer mai ales la turnuri, care au primit fiecare o destinație pe măsura breslei de care aparține. Legat de biserică, ne-am confruntat cu aceleași probleme de umiditate, pardoseli coapte din punct de vedere al stabilității, din lemn le-am schimbat în cărămidă, lucru pe care l-am făcut cam la toate bisericile de care ne-am ocupat. Trebuie să recunosc, sunt 30 de proiecte în ultimii 15 ani cu care am avut tangență, la care am lucrat sau am fost colaborator. Țin să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat aici“, a transmis arh. Emil Crișan.

„Rezultatul unor oameni dedicați“

Andreea Șchiau-Gull, curatorul bisericii din Agnita, a mulțumit pe rând celor implicați, inclusiv doamnei Helga Lutsch, și a celor care au sprijinit finalizarea, împreună cu Alma Total Solutions, a expoziției din balconul bisericii și în toate turnurile.

Mulțumesc tuturor celor prezenți pentru implicarea în acest proiect, în special doamnei Curcean căreia îi sunt recunoscătoare. (…) Astăzi vedem rezultatul unor oameni dedicați care au investit timp, cu siguranță și nervi, și energie, pentru a realiza acest proiect. Parohia preia nu doar o biserică restaurată, ci și o expoziție frumoasă care cuprinde multe exponate din istoria orașului și a comunității sale.

Pentru viitor, parohia va continua colaborarea cu Primăria orașului Agnita și Asociația sașilor agnițeni plecați în Germania cu scopul de a crea un loc de întâlnire pentru toate vârstele și etniile, nu doar prin slujbe religioase, dar și prin evenimente cum sunt Zilele Culturale ale orașului Agnita din luna august, din curtea bisericii, sau un alt eveniment, prilej de a socializa într-un mediu plăcut, precum Târgul de Crăciun.

Noi, ca parohie, ne dorim ca biserica să fie pentru viitoarele generații un loc de întâlnire, de rugăciune și mai ales un loc de pace“, a punctat Andreea Șchiau-Gull.

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

Proiect cu multe încercări

Derularea proiectului a avut de trecut numeroase obstacole, cel mai important fiind pandemia de coronavirus, cu toate crizele care i-au urmat. „Proiectul de la Agnita are într-adevăr ceva deosebit pentru că, dincolo de toate greutățile, a fost unul dintre cele mai bine scrise și apoi realizate. Pentru mine, implicarea aici a început cu o primă importantă încercare: o vizită cu domnul inginer de la firma de construcții Conpazo încercând să-l conving să preia acest proiect, fiindcă a dorit să se retragă înainte de Agnita. După 2 zile de gândire, a acceptat să fie aceasta totuși ultima sa lucrare. Au fost multe astfel de încercări de-a lungul proiectului, care au fost depășite într-un mod fericit, pentru a ajunge la această împlinire. Acum este momentul de a folosi acest monument. Partea aceea de muzeu care a fost făcută în turnuri, mă gândesc apoi la umplerea cu viață a cetății bisericești și chiar a lăcașului de cult cu muzică. Apoi la o piesă de teatru, sau așa cum nici nu ne-am gândit probabil acum câțiva ani, nici cei din Germania care au emigrat, că o să se facă o piesă de teatru așa cum ne-a prezentat-o doamna Doris Hutter, președinta Asociației Sașilor Agnițeni din Germania. Mă bucur că am ajuns la acest punct, care nu este un punct terminus, ci lucrurile de abia încep aici“, a punctat Friedrich Gunesch, secretar general al Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, cu referire la pasul următor, cel al aducerii întregii comunități din Agnita spre acest superb monument.

Mesaj de mulțumire

Un mesaj de mulțumire a fost transmis și de către Doris Hutter, președinta Asociației Sașilor Agnițeni din Germania. „În numele Asociație Sașilor din Agnita stabiliți în Germania mulțumesc tuturor actorilor care au contribuit la reabilitarea Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate din Agnita, cu turnurile amenajate în tradiția meșteșugului săsesc și cu o fațadă nouă strălucitoare. Mulțumesc de asemenea pentru cei 30.000 de euro donatorilor, majoritatea lor fiind sași agnițeni stabiliți în Germania și în mod special Fundației Siebenbürgische Sächsische Stiftung, din München, cu președintele Hans-Christian Habermann, pentru donația ei de încă o dată 30.000 de euro. Doresc ca biserica noastră să fie acceptată ca moștenire culturală și de populația actuală a Agnitei.“

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*