Biroul europarlamentar al lui Ştefănuţă, decorat de artistul Dan Perjovschi

Europarlamentarul USR – Renew Europe Nicolae Ştefănuţă şi-a deschis ieri primul său biroul europarlamentar la Sibiu, oraşul natal, în prezenţa vicepreşedintelui Renew Europe, Katalin Cseh (Ungaria), a europarlamentarului Moritz Korner (Germania) şi a colegilor din partid.

Pentru prima dată, sediul unui politician local a fost decorat cu desenele sibianului Dan Perjovschi, unul dintre cei mai apreciaţi artişti vizuali români, cu expoziţii în toată lumea, potrivit Agerpres.

Biroul lui Ştefănuţă se află pe strada Turnului, în locul unde a funcţionat unul dintre cele mai cunoscute magazine de lactate din timpul comunismului. „Am deschis primul birou europarlamentar în Sibiu, în același loc în care, în copilărie, obișnuiam să stau la coadă. Un magazin al umilinței naționale a fost transformat astăzi într-o casă a Europei reunind sub acoperișul său cele trei etnii istorice ale Sibiului: germanii, maghiarii și românii. Îmi doresc ca acest cabinet să fie un acoperiș sub care cei care au stat afară la “Vă vedem” să se poată încălzi. În care oamenii care fac lucruri bune în Sibiu să se poată întâlni și să discute despre proiecte, fie că e vorba de mediu, de sănătate, de tineri, de oameni care se preocupă pentru drepturile animalelor, sau de Sibiu ca centru de relații internaționale”, a explicat europarlamentarul sibian.

foto: Rareș Helici

„Sibiul european va avea o nouă punte de legătură cu instituţiile europene. Îmi doresc ca, datorită biroului europarlamentar pe care îl deschid, sibienii să-şi conştientizeze drepturile europene şi să capete o platformă de a lupta pentru ele, iar tinerii să fie mai bine informaţi cu privire la oportunităţile europene care li se deschid”, a mai declarat Nicolae Ştefănuţă.

Europarlamentarul USR a anunţat că va fi prezent la biroul din Sibiu de două ori pe lună, iar zilnic o angajată va prelua mesajele de la cetăţeni în intervalul 9,00 – 17,00, de luni până vineri. Ştefănuţă intenţionează să mai deschidă un birou de europarlamentar în 2020, la Constanţa.

Nicolae Ştefănuţă este vicepreşedinte al Uniunii Salvaţi România (USR) şi a fost ales europarlamentar pe lista Alianţei USR – PLUS pe 26 mai. Este vicepreşedinte al Delegaţiei pentru relaţiile cu Statele Unite şi membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară şi al Comisiei pentru Bugete ale Parlamentului European.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*