Bilanț NEGRU pe șosele: 15 accidente, un deces, 17 persoane rănite

În perioada ianuarie – iulie 2021, în județul Sibiu, conducerea sub influența alcoolului a dus la producerea a 15 accidente rutiere, dintre care unul grav, soldate cu decesul unei persoane și rănirea ușoară a altor 17 persoane.

Circumstanțele în care un tânăr în vârstă de 18 ani, și-a pierdut viața:

La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 05,00, trei tineri se intorceau într-o mașină acasă, în satul Boian, de la o petrecere dintr-o localitate vecină.

La volan se afla un tânăr de 19 ani, care tocmai primise dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

La ieșirea din localitatea Blăjel, într-o curbă la stânga, șoferul pierde controlul direcției de deplasare și se răstoarnă în afara părții carosabile.

Cel mai bun prieten al celui aflat la volan moare pe loc. Al doilea amic al șoferului suferă răni ușoare. Victimele, 18 ani, prieteni ai conducătorului auto, vecini.

Testarea alcoolscopică a celui care a condus a oferit primul indiciu referitor la cauzele producerii tragediei. Cu o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, cu rezultate de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la care s-a adăugat viteza neadaptată pe un drum în curbă, toate acestea au creionat circumstanțele producerii tragediei.

Cercetat penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului, conducătorul auto a fost reținut și, ulterior, plasat în arest la domiciliu.

Indiferent de evoluția juridică a situației sale, un lucru este cert, timpul nu mai poate fi dat înapoi.

Iată încă o dovadă a faptului că neasumarea responsabilității și aprecierea greșită a propriei puteri pot avea consecințe fatale asupra celor de lângă noi, iar regretele sunt de prisos.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*