În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat ample acțiuni în vederea prevenirii accidentelor rutiere, concentrându-și atenția pe depistarea conducătorilor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
Viteza se numără printre principalele cauze generatoare de accidente de circulație cu urmări grave la nivelul județului Sibiu.
Deși acest lucru este cunoscut de către conducătorii auto, nu toți șoferii aleg să circule regulamentar, iar efectele unor astfel de decizii sunt de cele mai multe ori nefaste, nu numai pentru cel ce alege să nu respecte regimul legal de viteză, cât și pentru pasagerii din autoturismul acestuia, dar și pentru ceilalți participanți la trafic.
În acest context, pe parcursul întregii zile de ieri, polițiștii au aplicat 165 de sancțiuni contravenționale la OUG nr. 195/2002 R și au reținut în vederea suspendării 16 permise de conducere, din care 6 pentru conducere sub influența alcoolului, 3 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare, precum și 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept, respectiv pietonilor.
Polițiștii rutieri au reținut și 21 certificate de înmatriculare.
Nu în ultimul rând, în cadrul acțiunilor au constatat și 6 infracțiuni la regimul rutier. Spre exemplu, pe DC 29, în localitatea Iacobeni, polițiștii rutieri au depistat un localnic în vârstă de 32 de ani, care conducea autoturismul având o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost depistat în Roșia de către polițiștii din Șelimbăr. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, din Roșia, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii rutieri vă recomandă:
nu depășiți viteza legală de deplasare, prevăzută de normele în vigoare și circulați în permanență cu prudență
nu vă urcați la volan, pe bicicletă sau trotinetă dacă ați consumat alcool sau substanțe psihoactive;
consultați informațiile meteo înainte de a pleca la drum lung și adaptați permanent viteza la condițiile meteo;
nu vă angrenați în alte activități de natură a vă distrage atenția când sunteți la volan, multitasking-ul este un mit, orice altă preocupare vă poate face să pierdeți atenția.