În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 14356 de persoane (dintre care 13832 adulți și 524 copii). Până la data curentă au fost vindecate 8452 de persoane, iar 436 persoane au decedat (10 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 389 de persoane, dintre care pe ATI 34 adulți și 2 minori.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 69 de persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:
– 0 – 18 ani 1 persoană
– 19 – 29 de ani 8 persoane
– 30 – 39 de ani 18 persoane
– 40 – 49 de ani 14 persoane
– 50 – 59 de ani 14 persoane
– 60 – 69 de ani 7 persoane
– 70 – 79 de ani 6 persoane
– 90 – 99 de ani 1 persoană.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1707 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1370 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 79 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 65 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 121 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
În ultimele 24 de ore, 169 de polițiști sibieni și polițiști locali au acționat integrat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști din cadrul Centrului Chinologic Sibiu și au desfășurat activități specifice atât în zonele carantinate, cât și în celelalte localități din județul Sibiu, pentru verificarea respectării măsurilor impuse, în context COVID – 19.
Astfel, cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse, 26.732 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor privind deplasarea/circulația în localitățile/zonele carantinate și 2.236 persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurii de izolare/carantină.
De asemenea, au fost verificate 87 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 19.543 de mijloace de transport în filtrele rutiere.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 103 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.500 de lei, astfel:
– 71 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și
– 32 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei de lei pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație.
Polițiștii locali sibieni au verificat 437 persoane și au aplicat 9 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
În data de 2 decembrie a.c., peste 150 de jandarmi sibieni și jandarmi din cadrul Grupărilor de Jandarmi Mobile Brașov și Bacău au acționat atât independent cât și în sistem integrat pe raza județului Sibiu în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
Jandarmii împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, polițiști din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi, polițiști din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, precum și polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor dispuse, în filtrele amplasate la intrarea și ieșirea în/din localitățile carantinate, cât și în interiorul acestora, ocazie cu care au controlat 26.732 de persoane și 19.543 auto.
Totodată, jandarmii au desfășurat acțiuni de verificare în interiorul zonelor carantinate, astfel fiind controlate 355 de persoane, cu privire la respectarea interdicțiilor și a măsurilor impuse.
În urma desfășurării acțiunilor, 34 de persoane au fost sancționate de jandarmi, pentru nerespectarea măsurilor dispuse, în consecință fiind aplicate 30 de avertismente scrise și 4 amenzi în valoare de 2500 lei.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea polițiștii de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza Mun. Sibiu, astfel :
– 4 polițiști au efectuat verificări pentru un număr de 134 persoane aflate în carantină și 121 persoane aflate în izolare;
– 7 polițiști au desfășurat activități în filtru control rutier, fiind verificate 1405 autoturisme și 1865 persoane.
În data 02 decembrie 2020, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 8 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.