Bilanț coronavirus: avem aproape 100 de noi contaminări. Vezi decesele

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 22967 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 86 de persoane).

Până la data curentă au fost vindecate 16698 de persoane, iar 822 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv.

La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 358 de persoane, dintre care pe ATI 38 adulți și 2 minori. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 295 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1231 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1141 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 59 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 37 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 130 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 114 forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.842 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 119 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 329 de mijloace de transport, din care 17 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 110 sancțiuni contravenționale în valoare de 14.000 de lei, dintre care:

–                           2 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Cele două sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei fiecare, au fost aplicate aceleiași persoane, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Porumbacu de Sus, care, în cursul zilei de ieri, a fost depistat de două ori în afara domiciliului, prima oară în localitatea Porumbacu de Sus, a doua oară în localitatea Bradu. Tânărul este revenit din străinătate ;

–                           88 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

–                           20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Polițiștii locali au verificat 449 de persoane și au aplicat 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

În cursul zilei de 28 martie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 3 avertismente scrise și o amendă în valoare de 500 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

În contextul instituirii măsurii carantinei în zona UAT Tilişca, jandarmii și polițiștii sibieni au acționat în filtre amplasate la intrarea în / ieșirea din zona carantinată, ocazie cu care au fost controlate 66 de persoane și 54 auto.

Totodată, în perioada 27-28.03.2021, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului au efectuat 49 de controale pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. A fost identificată o neregulă privind nerespectarea măsurilor de protecție și a fost aplicat un avertisment.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 5 persoane și 1 societate comercială. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*