Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează azi 2.690 de persoane izolate și 340 de persoane în carantină. În urma testării pentru COVID-19, 212 de teste sunt negative. În ultimele 24 de ore au ieșit din carantină 11 persoane.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a gestionat peste 60 de apeluri primite prin intermediul celor două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), puse la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale.
De asemenea, pompierii militari au răspuns în ultimele 24 de ore la 30 de solicitări la numărul de urgență 112, intervențiile fiind preponderent cazuri de natură medicală.
În ultimele 24 de ore, 278 de polițiști sibieni alături de aproximativ 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, 11 efective MApN și 69 de polițiști locali, au desfășurat 294 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, ieri, au fost aplicate 114 sancțiuni în valoare de peste 80.000 lei, din care 106 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
În perioada de referință, au fost conduse 19 persoane în centrele de carantină și au fost verificate 1.195 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fiind identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării. Alte 78 de persoane au fost verificate la solicitarea D.S.P. Sibiu.