Polițiștii Biroul Rutier Sibiu au intervenit la un accident de circulație, produspe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu, unde un biciclist a fost acroșat de un sibian care a deschis portiera mașinii fără să se asigure. Bărbatul, cetățean străin, a suferit răni ușoare.
„Din primele cercetări, a reieșit faptul că, un sibian de 26 de ani, care se afla într-un autoturism staționat pe strada Ștefan cel Mare, ar fi deschis portiera fără să se asigure și ar fi acroșat un bărbat, cetățean străin de 29 de ani, care se deplasa spre strada Semaforului în timp ce conducea o bicicletă”, explică Alecsandra Rugaci, din cadrul IPJ Sibiu.
La locul accidentului a intervenit de urgență uUn echipaj SMURD, care i-a acordat asistență medicală biciclistului. „Biciclistul, un bărbat în vârstă de 29 de ani a suferit un traumatism facial și multiple escoriații. A fost transportat la UPU Sibiu conștient”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale.












