Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident produs pe Calea Dumbrăvii, în municipiul Sibiu, unde un biciclist a fost accidentat.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Sebastian, la intrarea în intersecția cu Calea Dumbrăvii, un sibian în vârstă de 59 de ani nu a acordat prioritate și a lovit un biciclist care circula pe pista pentru bicicliști”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.
Victima a fost preluată de o ambulanță. „În urma accidentului,un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost transportat la UPU Sibiu, el suferind un traumatism de genunchi și șold drept”, a declarat Vasile Scridon, purtător de cuvânt în cadrul SAJ Sibiu.