ROTARACT Club Sibiu achiziționează 10 biciclete pentru copiii de la Centrul de Plasament ‘Gulliver’.
Cu ocazia Crăciunului, ROTARACT Club Sibiu a hotărât să aducă o bucurie în sufletul copiilor de la Centrul de Plasament ‘Gulliver’ din Sibiu.
Astfel, am selectat scrisorile lor către ‘Moș Crăciun’ și aflând că dorința multora dintre ei este să primească o bicicletă, am achiziționat 10 biciclete de diferite mărimi astfel încât toți copiii să se poată bucura de ele.
Valoarea bicicletelor a fost de 13.000 de lei și a fost suportată integral din fondurile obținute în urma proiectului ‘O Cană de Fericire’.
,,De fiecare dată când reușim să ne intâlnim cu copiii de la Gulliver și să le facem câte o surpriză rămânem înduioșați de bucuria lor sinceră, iar asta ne face să ne dorim să organizăm și mai multe proiecte pentru a-i putea sprijini cât mai mult’’, spune Mihai Rusu, purtătorul de cuvânt al Asociației ROTARACT Club Sibiu.