De la reciclare creativă și caligrafie, până la pictură și experimente inspirate din povești, Biblioteca ULBS și-a deschis porțile pentru sute de copii și părinți la Noaptea Cercetătorilor. Atmosfera a fost una efervescentă, iar organizatorii se declară încântați de succesul ediției.
de Ștefana BABA

Sursa Foto: Mesagerul de Sibiu
Tradiție și inovație sub același acoperiș
Cristina Pârvu, coordonatoarea activității „Cartea – surpriză: Explorează lumea simțurilor”, a subliniat că evenimentul de anul acesta a fost mai bogat în activități, dar a păstrat tradiția atelierelor care s-au bucurat de succes încă din perioada Nocturnei Bibliotecii. „Diferit este faptul că avem mai multe activități decât anul trecut, dar ca temă principală am păstrat în mare parte atelierele, de exemplu atelierele de la parter pe care le facem de pe vremea când nu exista Noaptea Cercetătorilor.”, a spus aceasta. Atelierele de la parter au inclus reciclare creativă, caligrafie, jocuri de perspicacitate și expoziții tematice. Totul a fost legat de universul muzicii, până și obiectele realizate de copii având accente sonore și ludice.

Sursa Foto: Cristina Pârvu
Muzica din cărți: instrumente confecționate de copii
Printre cele mai populare atracții s-a numărat atelierul de reciclare creativă, unde cărțile vechi și cartoanele au prins viață în forme neașteptate. Amalia Munteanu-Pop, coordonatoarea activității, a explicat că anul acesta tema muzicală a dat un farmec aparte atelierului. „Anul acesta am făcut obiecte noi față de anii trecuți, pentru că am dat o temă muzicală atelierelor de la parterul bibliotecii. Am reușit să confecționăm instrumente muzicale, am făcut 2-3 chitare, acordeoane și un pian dintr-o carte veche.”
Copiii au lucrat cu entuziasm, alegând să construiască de la zero instrumentele, deși li se oferiseră variante deja pregătite. „Chiar ne-au impresionat că și-au dorit să le facă de la zero. Ca în fiecare an, și la această ediție s-au realizat zeci de obiecte”, a adăugat Amalia Munteanu-Pop.

Sursa Foto: Mesagerul de Sibiu
Povești în culori și emoții pe pânză
Un alt punct de atracție a fost atelierul de pictură unde Maria Fleacă, artist plastic, fostă angajată a bibliotecii și absolventă a Școlii Populare de Artă, i-a ajutat pe cei mici să-și pună imaginația pe pânză. Cu emoție și bucurie, aceasta a revenit în bibliotecă pentru a inspira copiii prin artă. „Îmi face o deosebită plăcere să văd cât de mulți copii vin, cât de talentați sunt. Sunt foarte drăguți, foarte talentați, mă impresionează ceea ce realizează, sunt inventivi.”

Sursa Foto: Mesagerul de Sibiu
Atelierul “Natura ne inspiră” a fost prilej pentru cei mici să experimenteze, unii alegând să picteze motive din natură, alții preferând subiecte personale. „Au plecat fericiți și mulțumiți de aici, fiecare cu tabloul pe care l-a realizat. La acești copilași care au venit văd o schimbare, parcă sunt mai empatici, sunt talentați, prietenoși.”

Sursa Foto: Mesagerul de Sibiu
Biblioteca, un spațiu deschis și incluziv
Evenimentul a continuat pe etaje, cu experimente dedicate lui Benjamin Franklin, cutii senzoriale care aduceau poveștile la viață, ateliere de corectat povești cu ajutorul inteligenței artificiale și secțiuni dedicate limbajului Braille. „Suntem o bibliotecă incluzivă, suntem preocupați de a crea spații de lucru și confort pentru toate categoriile de utilizatori, având în vedere că în universitate există și persoane cu dizabilități de mai multe tipuri.”, a explicat Cristina Pârvu.
O seară a descoperirii și a bucuriei
Biblioteca ULBS a atras numeroși copii de toate vârstele, dar și părinți entuziasmați. „La Noaptea Cercetărilor de la bibliotecă vin mulți copii din clasele primare, dar și zona gimnazială, avem și liceeni. Toți părinții care i-au însoțit pe cei mici au fost foarte încântați.”, a mai spus Cristina Pârvu.

Sursa Foto: Cristina Pârvu
Astfel, Noaptea Cercetătorilor a transformat biblioteca într-un spațiu viu, unde educația, creativitatea și comunitatea s-au întâlnit într-o experiență memorabilă. Inimoasa echipă a bibliotecii care a fost implicată la evenimentul Noaptea Cercetătorilor a reușit să insufle pasiunea pentru cărți și artă tuturor vizitatorilor.

Sursa Foto: Amalia Munteanu-Pop

Sursa Foto: Amalia Munteanu-Pop

Sursa Foto: Amalia Munteanu-Pop

Sursa Foto: Amalia Munteanu-Pop

Sursa Foto: Cristina Pârvu

Sursa Foto: Cristina Pârvu










