Pentru al zecelea an consecutiv, Sibiul s-a alăturat celor peste 300 de orașe europene care promovează știința prin activități interesante care atrag publicul spre ariile științifice.
Foto: Mesagerul de Sibiu
Deși Biblioteca Universității „Lucian Blaga” este un spațiu frecventat de studenții sibieni, Noaptea Cercetătorilor a adus în cadrul bibliotecii elevi de toate vârstele. Copiii au participat la numeroase ateliere organizate de angajații ULBS. Printre activităţile din cadrul programului se enumeră Caligrafie – Arta scrisului de mână, Caricatura – un alt fel de artă, Atelier de pictură, Reciclare creativă și Mind Hub.
Foto: Mesagerul de Sibiu
Mind Hub şi expertul în Cubul Rubik
La parterul Bibliotecii s-au organizat atelierul de reciclare creativă, în parteneriat cu Adi Eco, atelierul de caligrafie, dar și Mind Hub în cadrul căruia copiii au rezolvat puzzle-uri și jocuri care stimulează logica și perspicacitatea. Organizatorii, elevii clasei a VII-a B de la Școala Gimnazială I.L.Caragiale, și-au împărțit activitatea în 3 secțiuni: rezolvarea cuburilor Rubik, rezolvarea de puzzle-uri de metal și lemn care testează IQ-ul și confecționarea de obiecte din hârtie prin tehnica origami.
Video: Mesagerul de Sibiu
Radu, unul dintre coordonatorii grupului, este pasionat de cubul Rubik și participă la a doua ediție a Nopții Cercetătorilor, în Biblioteca Universității „Lucian Blaga”. „Pasiunea a început într-o vacanță când mă plictiseam, atunci am învățat să fac un cub 3×3, cubul Rubik clasic. Ulterior mi-am cumpărat cuburi mai complexe, pe unele le rezolv chiar prin același algoritm ca la cel 3×3”, a menționat Radu. Ușor, ușor a devenit un hobby pe care l-a insuflat și colegilor săi de clasă, alături de care a venit anul acesta la evenimentul de știință. Recordul lui Radu în rezolvarea unui cub Rubik clasic este de 38 de secunde.
Foto: Mesagerul de Sibiu
Cărți altfel la bibliotecă
Pentru că biblioteca este marea casă a cărților, iar multe dintre acestea s-au deteriorat, „pagini uzate moral sau fizic”, precum spun organizatorii, copiii au avut ocazia să transforme cărțile în obiecte de artă.
Foto: Mesagerul de Sibiu
Astfel, au luat naștere mai multe obiecte decorative realizate cu ajutorul creativității și imaginației celor mici. Atelierul de reciclare creativă este un parteneriat între Biblioteca ULBS și Adi Eco.
Prin lumea lui Gustav Klimt
Elevi din clasa I și clasa a III-a au participat ieri la „Gustav Klimt – Atelier tematic în limba germană”, o activitate cu ajutorul căreia au înțeles ce e arta, au comunicat în limba germană și au colorat un model de tablou al artistului Gustav Klimt.
Foto: Mesagerul de Sibiu
Micuții au fost foarte încântați de activitate, s-au bucurat, iar la final, spre fericirea lor, au fost răsplătiți pentru arta care a ieșit din mânuțele lor cu ceva dulce.
Nu fost singurele ateliere organizate pentru elevii veniți în vizită la bibliotecă.
Astfel cei mici au putut vizita o mică expoziție de caricaturi, dar și una cu fotografii ale maestrului Carol Popp de Szathmary.
A fost deasemenea proiectat filmul documentar „Secrete de Ciment, realizat de Romana Puiulet, un film despre mafia deșeurilor și impactul acesteia asupra comunităților.
Au mai fost ateliere pentru stimulare gândirii și creativității celor mici.