Biblioteca Județeană „Astra“ devine cinematograf neconvențional

Sala festivă a Bibliotecii Judeţene „Astra“ se va transforma astăzi, pentru câteva ore, în cinematograf, pentru cea de-a doua ediţie a seriei tematice „Cinema în locuri neconvenţionale“.

Evenimentul „Cinema în locuri neconvenţionale” este iniţiat de către Pia Ionescu, în calitate de manager cultural al Forumului Democrat al Germanilor din România, cu sprijinul Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului  (AIOS) Sibiu. Conceptul evenimentelor este ocuparea pentru câteva ore a unui spaţiu şi tranformarea lui într-un cinema, din lipsa unui cinematograf etablat şi consistent şi prin urmare a unei culturi cinematografice certe în Sibiu. Filmele se aleg în funcţie de locaţia în care acestea se proiectează, astfel încât filmul şi spaţiul să fie concepute ca o simbioză, un „Gesamterlebnis”. Prima ediţie a avut loc în luna decembrie, la Baia Populară Sibiu (Neptun), unde aproximativ 45 de spectatori, aşezaţi în jurul piscinei, au vizionat filmul „Bathing Beauty”, turnat în 1944, în rolul principal fiind Esther Williams, o fostă campioană olimpică la înot.

Fahrenheit 451

Pentru a doua ediţie, care va avea loc vineri în fosta sală de lecturi a Bibliotecii Judeţene Astra, s-a ales filmul „Fahrenheit 451”, realizat după romanul semnat de Ray Bradburz. Povestea se joacă într-o lume distopică din viitor, unde cărţile sunt strict interzise, iar pompierii, în loc să stingă flăcări, ard sistematic toate cărţile clandestine descoperite în casele oamenilor. Titlul filmului provine de la temperatura la care se aprinde hârtia obișnuită, 451 grade Fahrenheit, adică aproximativ 233 grade Celsius, pelicula fiind proiectată în limba engleză, cu subtitrare în română.

Aproape tradiţie

 Pia IONESCU-LIEHN | foto: hermannstaedter.ro

Pia IONESCU-LIEHN | foto: hermannstaedter.ro

Seria „Cinema în locuri neconvenţionale” de anul acesta se va desfăşura bilunar şi întotdeauna în locuri noi, suprinzătoare, cu un film potrivit. Pe lângă activităţile deja cunoscute în reprezentarea minorităţii germane din Sibiu, Forumul German a devenit şi un actor important pe scena culturală şi socială a oraşului, organizând în mod regulat întâlniri, serbări şi discursuri pentru membrii săi şi cei interesaţi de cultură şi tradiţiile minorităţii germane. De iniţiative culturale noi la FDGR se ocupă de regulă un manager cultural extern trimis de ifa (Institutul federal pentru relaţii externe din Germania), o organizaţie germană care lucrează de mulţi ani cu instituţii ale minorităţilor germane din sud-estul Europei. Din septembrie 2015, activitatea de manager cultural este condusă de Pia Ionescu-Liehn, tânără licenţiată în teoria filmului. „Prin acest proiect, dorim să deschidem apetitul publicului sibian pentru comorile cinematografiei şi, în acelaşi timp, comorile arhitectonice din Sibiu, existenţa lor fiind strâns legată de tradiţia multietnică şi culturală din Sibiu“, a menționat Pia Ionescu-Liehn.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*