Biblioteca ASTRA: Transformare și impact în comunitate, anul 2023

Pornind de la premisa că rolul bibliotecii în prezent nu mai este doar acela de depozitar și facilitator al accesului la carte, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu s-a adaptat la noile cerințe, reunind activități, proiecte din diverse domenii culturale. Beneficiind de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu, biblioteca publică sibiană și-a propus în 2023 un obiectiv ambițios, acela de a se redefini în conformitate cu nevoile culturale ale comunității sibiene și cu transformările permanente ale societății.

FOTO: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Biblioteca ASTRA a derulat în 2023, peste 300 de proiecte și activități culturale proprii sau în colaborare cu parteneri locali, naționali și internaționali.

Printre acestea se numără programe cu tradiție dedicate copiilor și adolescenților, precum și activități destinate populației adulte, obiectivele fiind de valorificare a culturii scrise, de atragere a publicului spre lectură, de punere în discuție a unor teme de actualitate și de stimulare a gândirii critice.

Evenimentele cultural-educaționale derulate în spațiile instituției sau în miljocul comunității – Conferințele ASTRA, Cărțile ASTRA, Expoziția ASTRA 160, Bibliovacanța, ASTRA Adolescent, Bătălia Cărților, Sibiu, orașul copiilor – sunt realizări semnificative care au adus plusvaloare comunității.

De asemenea, biblioteca s-a implicat activ în acţiuni internaționale de repoziţionare a instituţiilor de profil, reprezentând România în cadrul Public Libraries 2030 – rețea de biblioteci publice din Europa care derulează proiecte în vederea creării unei societăți democratice, angajate social și civic și conectate la lumea digitală. În cadrul proiectului cultural „Trei culori și-o singură credință: românească”, derulat de Consiliul Județean Sibiu, Biblioteca ASTRA a donat peste 10.000 de cărți bibliotecilor din Chișinău și alte cinci raioane din Republica Moldova, contribuind astfel la consolidarea relației culturale între cele două țări.

Asumându-și rolul de hub cultural Biblioteca ASTRA a organizat și a găzduit numeroase activități dedicate persoanelor vulnerabile, minorităților etnice și refugiaților.

Aducând serviciile de bibliotecă în interiorul comunității, astriștii au derulat o serie de acțiuni educative și socio-profesionale atât în sediile proprii, cât și în spații oferite de colaboratori din județul Sibiu. Dezvoltarea de servicii mobile de bibliotecă a fost una dintre direcțiile de acțiune ale instituției, în acest sens fiind derulat un parteneriat cu DGASPC Sibiu în vederea desfășurării unor activități pentru beneficiarii copii și adulți din centrele rezidențiale municipale și județene.

Alături de bibliotecari s-au aflat mereu cei peste o sută de voluntari permanenți care au participat activ la evenimente. Sub coordonarea echipei de la Compartimentele pentru Adulți și Copii, voluntarii astriști a contribuit substanțial la activitățile, proiectele și programele derulate pe tot parcursul anului. Parteneriatul a fost recunoscut anul trecut pentru impactul semnificativ înregistrat în comunitate prin acordarea distincției pentru cel mai bun proiect de și pentru tineret extrașcolar – ASTRA Adolescent, în cadrul Galei Tineretului Sibian 2023.

În număr de peste 85.000, vizitele utilizatorilor la bibliotecă, fie pentru operațiuni clasice, fie în cadrul unor manifestări, precum și cele peste 2,1 milioane de accesări ale platformelor electronice cu resurse documentare demonstrează armonizarea ofertei instituției cu nevoile reale prezente. În egală măsură, programul Biblioteca de Weekend a fost implementat în 2023 cu scopul de a oferi mai mult confort în interacțiunea cu biblioteca publică.

„Suntem mândri că putem continua misiunea istorică a Asociațiunii ASTRA și putem dezvolta moștenirea culturală a acesteia, prin sprijinirea inițiativelor cultural-educative din comunitate, menite să contribuie la evoluția societății în care trăim și formarea tinerei generații. Consider că biblioteca, în accepțiunea ei modernă, trebuie să devină un hub cultural al comunității. Biblioteca ASTRA continuă să asigure servicii și produse de calitate, adaptându-se în permanență exigențelor prezentului. Suntem din ce în ce mai prezenți în comunitate, iar rezultatele obținute anul trecut ne inspiră, ne bucură și ne confirmă că biblioteca rămâne un pol educațional și cultural important în viața societății”, spune Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*