Biblioteca ASTRA a transmis astăzi un mesaj emoționant dedicat celui care a fost criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu, decedat sâmbătă, 23 martie.
Foto: Facebook Biblioteca ASTRA
„Sâmbătă, 23 martie 2024, a încetat din viață acad. Nicolae Manolescu, reputat critic și istoric literar, eseist, editorialist, jurnalist, respectat profesor universitar, președinte al Uniunii Scriitorilor din România, ambasador al României la UNESCO în perioada 2006-2015.
Apropiat al orașului de pe Cibin prin descendența paternă din Mărginimea Sibiului, înrudit cu Andrei Oțetea și Octavian Goga, Nicolae Manolescu a absolvit Şcoala medie nr. 1 din Sibiu. A urmat apoi studii de filologie în cadrul Universității din București, avându-i profesori pe George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Edgar Papu ș.a. A debutat în 1962, în „Contemporanul”, unde a publicat cronică săptămânal, activând apoi la revista „România Literară” și la numeroase alte publicații literare din țară.
Foto: Facebook Biblioteca ASTRA
Pe parcursul carierei sale îndelungate, a fost distins cu numeroase premii, decorații și a primit titlul de Doctor Honoris Causa în cadrul mai multor universități. A lăsat în urmă o operă monumentală și a făurit generații întregi de studenți, profesori și cititori. Una dintre cărțile sale fundamentale este „Istoria critică a literaturii române”, apărută în 2008 într-o ediție definitivă.
Nicolae Manolescu (1939-2024) va rămâne în conștiința publică și va ocupa un loc bine conturat în cultura română, prin contribuția impresionantă la redefinirea criticii și istoriografiei literare românești și prin modelarea discursului din sfera studiilor literare românești” au transmis reprezentanții Bibliotecii ASTRA.