Beți sau fără permis, s-au aventurat pe șosele din județul Sibiu

O altă serie de șoferi fără permis sau cu alcool la bord iese la lumină, azi.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit un autoturism condus pe strada Abatorului de către un sibian în vârstă de 54 de ani. În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșiri infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 01.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Andrei Șaguna de către un localnic în vârstă de 44 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 07.30, în Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un medieșean în vârstă de 44 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*