Polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut sâmbătă trei bărbați, în vârstă de 19, 29, respectiv 34 de ani, toți din Blăjel, cercetați penal pentru distrugere, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.
FOTO: arhivă
Cei trei bărbați sunt bănuiți că vineri seara, în timp ce se aflau pe strada Veselă din localitatea de domiciliu, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri mai vechi, ar fi provocat un scandal în urma căruia au fost distruse mai multe imobile și au fost rănite două persoane.
Ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii celor trei bărbați pentru 24 de ore, iar la data de 10 martie a.c., procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.