Besoiu, despre insistența lui Iohannis pe tema legii amnistiei: „Este o petardă politică!”

Vicepreședintele PSD Sibiu, consilierul județean Adrian Besoiu, a ținut să facă o serie de precizări în ceea ce priveşte subiectul atât de arzător al legii amnistiei şi graţierii, atât de des invocat în ultimele zile.

Formal şi juridic, înseamnă foarte mult faptul că legea în cauză are aviz negativ de la Ministerul Justiţiei, amănunt nepomenit de Klaus Iohannis, a avertizat Besoiu

Adrian Besoiu, vicepreședintele PSD Sibiu

Adrian Besoiu, vicepreședintele PSD Sibiu

„De acest aviz nu se poate face abstracţie sub nicio formă. Convocarea Parlamentului, aşa cum a solicitat-o domnul Iohannis e cât se poate de simplă: domnia sa este înconjurat de foarte mulţi oameni care fac parte din conducerea Parlamentului, care puteau să se reunească în Birourile Permanente, care la rândul lor să convoace Parlamentul. Există o procedură legală, nu e de ieri, de azi, avea un răstimp cât se poate de suficient pentru demararea ei chiar înainte de primul tur de scrutin, dacă acest subiect era cât se poate de arzător şi era preocupat de el. Dar, timpul fizic, mă întreb, dacă este suficient pentru ca Parlamentul să se reunească mâine. De fapt este o provocare, o petardă politică, atâta vreme cât ai avut la îndemână toate mijloacele pentru a întreprinde toate demersurile specifice acestei teme. Credem că preluarea temelor de campanie ale doamnei Monica Macovei nu i-a făcut un serviciu domnului Iohannis pentru că, la fiecare subiect ridicat, a primit un răspuns cât se poate de prompt, de punctual şi de exact din partea candidatului nostru Victor Ponta. Despre deciziile de condamnare sau incompatibilitate, răspunsul a fost la fel de franc: există în toate partidele oameni asupra cărora planează suspiciuni de corupţie, asta nu înseamnă că ei sunt apăraţi de PSD sau de Victor Ponta, dimpotrivă. Cel mai elocvent exemplu a fost detonarea aşa-zisului caz Hrebenciuc, care s-ar fi ascuns sub pulpana PSD-ului şi care spre dezamăgirea competitorilor noştri politici şi-a dat singur demisia pentru a se pune la dispoziţia justiţiei”, a menționat Besoiu.

Dacă tema este fierbinte, nimic nu-l poate împiedica pe Iohannis să facă întâi curăţenie în ograda proprie, cât se poate de repede, pentru că îi are în situaţii similare pe Tudor Chioariu, pe Varujan Vosganian şi pe Victor Paul Dobre, a mai subliniat vicepreședintele organizației PSD Sibiu.

„În final vreau să transmit un îndemn: să vină toţi românii la vot, indiferent unde se află ei, pentru a alege în 16 noiembrie, aşa cum spunea Tudor Gheorghe, un candidat viu, un om tânăr care uneşte, un om mândru că este român şi care vrea să fie alături de noi toţi românii, indiferent că ne aflăm în ţară sau peste hotare”, a conchis Adrian Besoiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*