Benedek (UDMR): Românii s-au săturat să aibă autostrăzi din hârtie și de promisiunile electorale făcute în acest sens

Deputatul UDMR de Sibiu, Zacharie Benedek, spune că problema autostrăzilor în România devine tot mai acută, iar în ultima perioadă, numărul solicitărilor de informații la Comisia de Transporturilor din Camera Deputaților, din care face parte, este în creștere.

Acesta a primit tot felul de întrebări legate de situația actuală a autostrăzilor și a căilor ferate.

„În momentul în care am sărbătorit centenarului, mass-media uită de faptul că în prezent în România transportul pe căile ferate are o viteză de 17,9 kilometri pe oră, în condițiile în care o căruță circulă cu 21 km/oră. Am putea discuta de faptul că pe o sută de mii de locuitori din România ajung doar 3,73 de km de autostradă, aceeași medie în Bulgaria este de 7,3 km și în Ungaria 15,25 km. România are nevoie de 3.000 de km de autostradă ca să ajungă din urmă media Uniunii Europene. Românii s-au săturat să aibă autostrăzi din hârtie și de promisiunile electorale făcute în acest sens. Calitatea infrastructurii rutiere în România își spune cuvântul în momentul în care realizăm că avem 95 de cazuri cu decese provenite din accidente pe drumuri publice pe un milion de locuitori, față de media Uniunii Europene, care este de 50.

În timp ce noi, maghiarii din România, suntem oile negre ale țării, mulți uită de faptul că politicienii UDMR au fost printre cei care au menționat și susținut eliminarea birocrației excesive la Registrul Auto Român, la înmatricularea autovehiculelor sau la programarea pentru obținerea/schimbarea permisului de conducere. Birocrația este – pe lângă corupție – în continuare „cancerul” României. Deputații și Senatorii UDMR sunt bine pregătiți și au experiența necesară pentru a crea un sistem funcțional, avem primari capabili care muncesc din greu și sunt responsabili în comunitățile conduse. Am toată susținerea pentru a continua această luptă pentru normalitate din partea colegiilor din cele două regiuni pe care le reprezint, diaspora internă și județele Harghita și Sibiu“, susține deputatul sibian Zacharie Benedek.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*