Benedek, preocupat de siguranța rutieră

Deputatul UDMR de Sibiu, Zacharie Benedek, este nemulțumit de modul în care își face treaba Autoritatea Rutieră Română.

În acest sens, sibianul cere socoteală instituției, dar și ministrului Transporturilor, care are în subordine această instituție care ar trebui să se ocupe cu siguranța rutieră pe drumurile publice naționale.

Întrebarea adresată acestor factori a fost făcută pe 31 octombrie și încă nu a primit nici un răspuns la solicitare, însă ministerul și ARR mai au timp câteva zile, în condițiile în care legea spune că răspunsul trebuie să vină în 30 de zile. Deputatul sibian este îngrijorat de numărul accidentelor rutiere cu victime care se produc pe DN7 București – Nădlac, în special pe Valea Oltului, iar măsurile ce trebuie luate de ARR se lasă așteptate.

„Drumul național București – Nădlac, DN 7, traversează 8 județe ale țării (inclusiv județul Sibiu – n.red.) de-a lungul a peste 500 de kilometri și reprezintă o arteră deosebit de circulată pe care care s-au înregistrat numeroase și grave accidente. Legea nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră prevede obligația întocmirii inspecției de siguranță rutieră pentru drumurile naționale, precum și a inspecției de siguranță rutieră suplimentară în termen de 90 de zile de la producerea unui accident. Ținând cont de accidentele rutiere soldate cu numeroase victime, vă rog să îmi comunicați următoarele: A fost realizată inspecția rutieră pentru DN 7? În urma căror accidente au fost întocmite inspecții de siguranță rutieră suplimentară? Care sunt măsurile propuse în rapoarte? Au fost acestea urmate de rapoarte de verificare a rezolvării aspectelor punctate în rapoarte? Concret, ce s-a realizat din măsurile privind siguranța circulației pe acest drum național? Solicit răspuns în scris“, este solicitarea făcută de deputatul UDMR de Sibiu, Zacharie Benedek.

În 2018, 15 persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere pe Valea Oltului. Chiar dacă, în această perioadă, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, ba și-a dat demisia din funcție, ba a fost revocat și remaniat de PSD, deputatul sibian speră să primească răspunsul de la minister cât mai curând și că au fost luate măsurile care se impun după accidentele mortale de pe Valea Oltului.

 

ZACHARIE BENEDEK | deputat UDMR: „De Ziua Națională a României, urez tuturor românilor La mulți ani, bucurii și îndeplinirea dorințelor. Sper ca, în următorii 100 de ani, să punem accentul mult mai mult pe ceea ce ne unește decât pe ceea ce ne separă.“

 

 


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*