Bella, pisica „torcăcioasă” care a rămas singură după moartea stăpânei, își caută un nou cămin

După ce stăpâna ei imobilizată la pat a murit, Bella și-a pierdut încă un prieten, cățelușa familiei, rămânând singură în curte. Vecinii nu și-au dorit animale, iar pisica a ajuns în grija Asociației Animal Life Sibiu, care încearcă să îi găsească o nouă familie.

Sursă foto: Facebook Animal Life Sibiu

Are 10 ani, dar este o pisică blândă, torcăcioasă și iubăreață, care caută apropierea oamenilor. Bella este sterilizată, deparazitată, educată la litieră și tolerantă cu alte pisici.

După tot ce a pierdut, Bella nu caută decât un colț de casă, stabilitate și un om bun care să o mângâie. La vârsta ei, nu are nevoie de mult, doar de siguranță și iubire. Dacă poți oferi un cămin unei pisici senior care merită să își trăiască anii în liniște și căldură, Bella te așteaptă”, au transmis reprezentanții Animal Life Sibiu.

Cei interesați să îi ofere un cămin pot completa chestionarul de adopție pe site-ul Animal Life și vor fi contactați de voluntari. Toate pisicile sunt disponibile pentru adopție doar în județul Sibiu.

(M.A.O)