BC CSU Sibiu reușește să încheie anul cu o nouă victorie, a patra consecutivă, și își asigură podiumul, la finalul turului.
Partida de seara trecută, cu Dinamo București, s-a încheiat 111-65 (20 – 17, 34 – 14, 32 – 15, 25 – 19), iar următorul meci este programat pentru 4 ianuarie 2018. În pauza partidei de ieri, cei 60 de juniori ai BC CSU Sibiu au fost felicitați și premiați de conducerea clubului, cu sprijinul partenerilor: Decathlon, Auchan și Centrul de Sănătate Aria.
Partida a luat startul în aplauzele suporterilor sibieni, în semn de apreciere pentru oaspeții de la Dinamo, echipă formată doar din jucători români. Galben albaștrii au început în forță și și-au adjudecat primul sfert, iar în cel care a urmat, avantajul a devenit considerabil. Probabil acesta a fost și motivul pentru care antrenorul sbian a decis să ofere minute jucătorilor mai tineri, în partea a doua a meciului. De fapt, partida a consemnat o situație rară în liga națională, după pauză, BC CSU Sibiu continuând confruntarea doar cu jucătorii români.
La finalul meciului, antrenorul Dan Fleșeriu a declarat: ”A fost un meci neașteptat de dur. Am avut patru oameni cu buza spartă, unul cu arcada spartă. Băieții de la Dinamo au jucat cu multă ambiție și puțin cam dur, față de cum suntem noi obișnuiți. Mă bucur că băieții noștri au răspuns corect la agresivitatea adversarului și au reușit să facă diferența încă de la început. Jucătorii români tineri au arătat astăzi, spre deosebire de meciul cu Iașiul, că pot fi folosiți, că merită să intre mai mult pe teren și depinde, probabil, doar de mine dacă voi avea curajul să îi bag în teren, pentru meciurile următoare. Pentru echipa noastră urmează câteva zile de pauză, după care vom începe antrenamentele pentru a ne pregăti de retur. Începem în 4 ianuarie cu Oradea, un meci foarte greu în care vom avea nevoie de publicul nostru pentru a ne ajuta. Un Crăciun Fericit le doresc tuturor suporterilor, așa cum ne-au dorit și ei la finalul meciului! Le mulțumesc că sunt permanent alături de noi și sper că ne vor umple sala la fiecare meci de acasă iar noi vom reuși să îi răsplătim cu victorii la fiecare meci de acasă. Asta este intenția noastră!”.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Radu Paliciuc 34p, Mirel Dragoste 32p, Andrei Petică 9p, Monyea Pratt 8p, Tyler Laser 8p, Daniel Gheorghe 6p, Marcel Davis 5p, Wilhelm Brosser 5p, Lawrence Kinnard 4p.
BC CSU Sibiu încheie turul de campionat pe podium, cu un bilanț de opt victorii și trei înfrângeri, indiferent de rezultatele celorlalte echipe care mai au de disputat meciuri, până la finele anului. Galben-albaștrii nu au nicio înfrângere pe teren propriu, iar primul meci al returului se va disputa tot la Sala Transilvania, în 4 ianuarie 2018, cu CSM CSU Oradea, de la ora 18:00.