BC CSU Sibiu dispută astăzi, de la orele 20.00, partida din etapa a 20-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Meciul se joacă în Sala Sporturilor din Tg. Mureș și nu va fi televizat.
Baschetbaliștii sibieni continuă seria de meciuri din deplasare la Târgu Mureș. BC CSU Sibiu speră să facă un joc bun și să își asigure o nouă victorie. În tur, echipa sibiană a învins în Sala Transilvania pe cei de la BC Mureș, scor 91-59.
”Echipa noastră, să zicem, este pregătită, însă, din păcate, situația celor de la Tg. Mureș nu este deloc bună. Îmi pare rău de ceea ce se întâmplă acolo. Nici măcar nu știm exact cu cine vor juca meciul cu noi. Sper să treacă peste probleme acestea, dar până atunci noi trebuie să ne vedem de treabă, să jucăm cât se poate de serios, să facem încă o victorie și să îl considerăm un meci de pregătire înaintea meciului de la sfârșitul săptămânii care, cu siguranță, ne va fi mult mai greu să îl câștigăm. Sper să avem ocazia să îi folosim pe toți jucătorii, sper să joace și ei bine și să ne arate că în top 6 vor fi jucători de bază sau pe care mă pot baza pentru a salva energia titularilor, având meciuri din trei în trei zile”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.
După partida de la Mureș, BC CSU Sibiu face deplasarea la Politehnica Iași, unde va juca sâmbătă, 17 martie, de la ora 19.00.