BC CSU Sibiu a reușit o nouă victorie în seria din Play-Off cu SCM U Craiova, scor 82-75 și este la o victorie de semifinalele Ligii Naționale de Baschet.
După victoria de miercuri, galben-albaștrii a obținut, aseară, un nou rezultat pozitiv în Sala Transilvania.
Partida a început în forță, de ambele părți, iar după primele 10 minute tabela indica 23-24. Sfertul secund a fost la dispoziția echipei noastre, oaspeții nereușind să continue cu aceeași intensitate, astfel că BC CSU Sibiu intra la vestiare cu un avantaj de 10 puncte. În următoarea repriză, echipele au marcat asemănătoar, însă SCM U Craiova nu a mai reușit să reducă din handicpul sfertului al doilea. Partida s-a încheiat la 7 puncte diferență în favoarea echipei noastre, care are acum șansa de a tranșa seria din trei meciuri, dacă învinge marți, în deplasare.
”Avem 2-0, scorul perfect, fără să fi avut un meci ușor, așa cum trebuia să ni-l facem încă din sfertul al doilea. Cred că puteam să avem 15 puncte la pauză. Am avut în ultimul minut și jumătate două aruncări deschise de 3, două contraatacuri ratate. Acelea ar fi fost 10 puncte, dar măcar jumătate din ele dacă le aveam. Atunci a fost un punct critic și a mai urmat unul, când eram la 8 puncte și în loc să ținem mingea până la finalul atacului, am încercat să înscriem repede pe contraatac. Dacă țineam mingea, în primul rând câștigam secunde și, în al doilea rând, ei nu aveau contraatacul. În loc de 36 de secunde câte erau, ar mai fi fost 10-12 secunde la o diferență de maxim 8 puncte. Ne-am făcut meciul greu. Bine că am reușit să facem ultima repunere și să obținem fault la un aruncător bun de libere al nostru și cu libere acelea am și câștigat. Îi felicit pe băieți că au luptat, în condițiile în care, evident, există oboseală. Au luptat cu o atitudine pe care nu am văzut-o în ultimele meciuri și îi duceam dorul. Asta e echipa pe care mi-o doresc și asta e echipa pe care vreau să o văd și de acum încolo. Îi felicit și sper că de acum încolo să ne fie mai ușor să ne mobilizăm la fiecare meci”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Monyea Pratt 21p, Marcel Davis 18p, Lawrence Kinnard 16p, Radu Paliciuc 10p, Chris Cooper 6p, Mirel Dragoste 6p, Tyler Laser 3p, Bogdan Popescu 1p, Jordan Williams 1p.
Următorul meci se va disputa pe terenul Craiovei, marți, 8 mai, de la ora 18.00, iar dacă va mai fi nevoie, meciul al patrulea ar urma să se dispute joi, 10 mai.