Una dintre cele mai căutate remedii naturale de către bolnavii din judeţul Sibiu și nu numai care suferă de afecţiuni reumatismale este, conform medicilor, precum şi specialiştilor în turism, sarea din Bazna.
Staţiunea balneoclimaterică Bazna din judeţul Sibiu este foarte căutată. „La Bazna, staţiunea situată la circa 18 km de municipiul Mediaş, accesul se face uşor. Consiliul Judeţean, împreună cu comuna Bazna, va face eforturi pentru declararea de interes naţional a staţiunii Bazna şi, sigur, acum sunt lucrări în derulare în infrastructura, pentru creşterea calităţii în staţiune“, a anunțat Ioan Banciu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, citat de Agerpres. 
Staţiunea este ascunsă între dealuri joase şi văi largi, mlăştinoase, ce ascund în subsol zăcăminte de gaz metan şi izvoare minerale. Localitatea a apărut devreme în sursele scrise, în secolul al XIII-lea. În 1302, printr-un document păstrat până în zilele noastre, consiliul unei mănăstiri din Oradea adeverește că un comite sas a dăruit localitatea Bazna bisericii catolice din Alba Iulia. Izvoarele sărate şi minerale, precum şi existenţa gazului metan au fost consemnate încă din veacul al XVII-lea. În perioada modernă, satul s-a dezvoltat împreună cu staţiunea.
Comori din adâncuri
La începutul secolului al XIX-lea, medici şi chimişti au sosit tocmai de la Viena pentru a studia efectele sării de la Bazna şi climatul de aici. În anul 1843 a fost înfiinţată staţiunea, preluată în 1905 de comunitatea evanghelică, ce a transformat-o într-o staţiune balneară cunoscută în întreaga Transilvanie. „Apele minerale, nămolul sapropelic, sarea de Bazna, condiţiile climatice prielnice, dar şi peisajul pitoresc atrag anual turişti la Bazna pentru diverse tratamente. În bazele de tratament se pot trata afecţiuni ale aparatului locomotor, boli şi afecţiuni reumatice, afecţiuni ortopedice, boli ginecologice sau boli ale aparatului respirator. Comuna deţine o concentrare de resurse culturale recunoscute în patrimoniul cultural naţional – centrul istoric, bisericile fortificate din localităţile Bazna, Boian şi Velţ – amplasate într-un cadru natural deosebit, atracţii care i-au adus statutul de «cel mai frumos sat» din România în anul 2011“, conform Siminei Manea, directorul executiv al Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu (AJTS).
Potențial turistic
Bazna este o destinaţie perfectă şi pentru cei care doresc să se relaxeze în mijlocul naturii sau pentru amatorii de turism activ ce se pot bucura de drumeţii pe jos sau cu bicicleta pe dealurile cu livezi şi în pădurile de fag ce înconjoară localitatea. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică şi datelor oferite de primăriile din zonă agenției naționale de presă, în staţiunea Bazna funcționează 11 structuri de cazare, cumulând 367 de locuri (cu 9% mai mult decât în anul 2012), ceea ce reprezintă 3% din capacitatea totală a judeţului. Totuși, încasările din taxa hotelieră au scăzut cu 8% în anul 2013 faţă de anul 2012.
Cercetări amănunțite
Prin apele minerale descoperite, staţiunea a atras atenţia oamenilor nu numai din Transilvania, ci şi din alte locuri. În secolul al XVIII-lea, apele minerale de la Bazna fac obiectul unor cercetări interesante. Rudolf Rothens, în lucrarea „Memorabilae Europae“, aminteşte de aceste ape (1749), iar dr. Klaus, în studiul „Izvoare tămăduitoare din monarhia austriacă“, se referă la binefacerile apelor din Bazna. După 1752, încep să se facă analize chimice, mai întâi de către farmacistul George Bette din Sibiu şi apoi de alţi specialişti. Informaţii bogate şi amănunţite au rămas de la Andreas Gaspari, care a lăsat un manuscris cu observaţii culese între anii 1762 şi 1779 despre starea băilor de aici. Autorul aminteşte despre existenţa mai multor izvoare minerale – Baia bisericii, Baia cerşetorilor, Fântâna acră – şi descrie starea lor de atunci. Anul 1791 este legat de publicarea în „Scrieri transilvănene“, publicaţie trimestrială, a unui articol intitulat ‘Ceva despre baia de sulf din Bazna“, în care se confirmă că Andreas Gaspari a lăsat cea mai veridică descriere a începuturilor acestei staţiuni.
Începuturile stațiunii
În anul 1808 încep să se facă cercetări ştiinţifice asupra apelor minerale de către medici şi chimişti, care, în 1813, au publicat în „Anuarul medical al statului imperial“ un raport favorabil. În luna noiembrie 1814 se hotărăşte construirea unui stabiliment balnear, izvoarele de ape minerale de la Bazna trec în proprietatea bisericii evanghelice din localitate, fiind supuse unor analize chimice, făcându-se recomandări ştiinţifice. În 1835, s-au făcut primele amenajării: patru cabine şi o instalaţie de încălzit apa în cazane. Primul stabiliment balnear s-a construit abia în anul 1843 de către o societate pe acţiuni, formată din intelectuali din Mediaş. În 1845 au fost înregistrate 637 persoane venite la tratament. În 1877, băile trec în posesia bogătaşului Brekner din Mediaş, care le arendează pe timp de 70 de ani, acesta construind instalaţii sistematice care au contribuit la dezvoltarea şi modernizarea staţiunii.
În anul 1905 a fost angajat primul medic al staţiunii, s-a înfiinţat o farmacie şi a început producţia de sare de Bazna, numită „Victoria“. În 1907, geologul Ludovic Mrazec, unul dintre viitorii membri ai Consiliului de Administraţie al Sonametan, explică originea apelor minerale şi a nămolului.
Românii au preluat moștenirea Imperiului
Ziarul „Românul“, în buletinul său balneoclimateric din 22 iulie 1919, scria că „preţurile sunt reduse, confortul civilizat, muzica, seratele, festivităţile, tenisul, aparatele de gimnastică, ştrandul etc. arcuiesc muşchii bronzaţi şi adăugă un final decisiv la convingerea vizitatorilor asupra climatului de vis şi izvoarelor de sănătate ale Baznei“. În 1949, băile de la Bazna au fost trecute în administraţia Ministerului Sănătăţii, iar din 1950, dacă până atunci au avut caracter sezonier, devin o staţiune cu caracter permanent.
Legată încă de la începuturi de exploatarea gazului metan, apa sărată de Bazna este valorificată începând din 2000 şi în cadrul Complexul Balnear Expro al Romgaz.
Descoperit din întâmplare
Un an important în istoria Baznei este anul 1672. Într-o zi de toamnă târzie, câţiva păstori care îşi aveau turmele în apropiere de sat şi-au aprins focul lângă nişte bălţi. Mare le-a fost mirarea când bălţile au luat foc şi flăcări mari pluteau deasupra, asemeni unor stafii. Descoperiseră, fără să ştie, gazul metan.
