Bazinul de la Salina Turda se închide temporar (P)

În urma unui incident petrecut aseară, la Bazinul de Înot, după ce s-a constatat că unul dintre copii și-a făcut nevoile în incinta bazinului de înot, conducerea societății care administrează acest obiectiv a luat decizia închiderii temporare a activității.

Precizăm că după ce s-a constatat incidentul menționat, s-au luat măsuri specifice, respectiv s-a făcut o procedură internă de curățare. Deși în urma analizelor interne pe care le-am efectuat, după efectuarea procedurii de curățare, a reieșit că indicatorii sunt în limitele normale, am decis să așteptăm și efectuarea analizelor din partea DSP Cluj, pentru a evita orice eveniment neplăcut ulterior, având în vedere că este vorba despre un obiectiv cu acces public.

Ne cerem scuze pentru acest incident care nu ni se datorează și mulțumim anticipat pentru înțelegerea acordată, având în vedere că aplicăm niște proceduri normale privind siguranța sanitară. Imediat după ce DSP Cluj va efectua analizele și ne va transmite că prin funcționarea bazinului nu se pune în pericol sănătatea cetățenilor, inclusiv a copiilor care frecventează acest bazin, vom proceda la redeschiderea obiectivului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*