Cel mai mare exercițiu de desant aerian din Europa se va desfășura la finalul acestei săptămâni la Baza Aeriană din Câmpia Turzii, cu participarea a 2.000 de parașutiști. Circulația pe Autostrada Transilvania va fi închisă temporar.
Aproximativ 2.000 de parașutiști militari din Franța, Germania, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos se vor instrui în cadrul secvențelor desfășurate în România ale exercițiului SWIFT RESPONSE 24 (SR24)/ DEFENDER 24. Operația aeropurtată multinațională Joint Forcible Entry, care include și desantare de tehnică militară, se va derula pe parcursul mai multor zile. Secvența principală din România este planificată duminică, 12 mai, în zona Bazei 71 Aeriană General Emanoil Ionescu din Câmpia Turzii, potrivit MApN.
Operații similare se vor desfășura, în această perioadă, și în alte cinci state aliate și partenere (Estonia, Macedonia de Nord, R. Moldova, Polonia și Suedia), realizându-se, astfel, cea mai mare operație de desant din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Forțele angajate în exercițiu demonstrează capacitatea de reacție și interoperabilitatea structurilor, precum și angajamentul pentru asigurarea apărării colective. În țara noastră, SWIFT RESPONSE 24 este conectat cu exercițiul WING SPRING 24 / DACIA 24, la care participă, în această perioadă, forțe ale Brigăzii 81 Mecanizate General Grigore Bălan dislocate în Centrul Național de Instruire Întrunită Getica din Cincu, jud. Brașov, și în poligonul Bogata, Turda, județul Cluj.
În situația unor condiții meteo nefavorabile, activitatea se replanifică, în aceleași coordonate, pentru data de 13 mai.
Circulație închisă temporar pe Autostrada Transilvania
Având în vedere numărul mare de militari și echipamente care vor fi desantate în zona Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii și posibilitatea ca dispersia acestora la aterizare să aibă o amprentă la sol semnificativă, se va închide circulația pe Autostrada Transilvania (A3), pe tronsonul Târgu Mureș – Câmpia Turzii, de la km 36+000 m, nod rutier Chețani, până la km 51+796 m, nod rutier Câmpia Turzii, în data de 12 mai, în intervalul orar 17.00 – 20.00, pentru aproximativ 30-45 de minute (cu posibilitatea amânării pentru data de 13 mai). Alternativ, în intervalul orar menționat, participanții la trafic pot utiliza drumul național DN15, arată sursa citată.
SWIFT RESPONSE 24 este condus de Corpul V al Forţelor Terestre ale Statelor Unite și presupune operațiuni aeriene comune pentru creșterea gradului de pregătire și de interoperabilitate cu forțele aliate, contribuind la eforturile de descurajare ale NATO. Exercițiul implică aproximativ 3.650 de militari din SUA și 9.500 din statele aliate și partenere, fiind programat să înceapă cu operații aeriene și de desant.
Principalele secvențe ale exercițiului se vor desfășura în Baza 71 Aeriană General Emanoil Ionescu din Câmpia Turzii, poligonul Bogata din Turda, Centrul Național de Instruire pentru Luptă Getica din Cincu și poligonul din comuna Știuca. De asemenea, se vor folosi facilități ale Bazei 90 Transport Aerian Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu din Otopeni, Baza Aeriană de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic Aurel Vlaicu din Boboc și Aeroportul Banat din Caransebeș.
SWIFT RESPONSE 24 este un exercițiu specific misiunilor de desant aerian, al cărui scenariu presupune recuperarea unei baze militare ocupate, prin realizarea superiorității aeriene, parașutarea unei forțe aliate și executarea de trageri reale în poligon (LIVEX). Pe teritoriul României, exercițiul este condus de Forțele Armate Germane în parteneriat cu Forțele Terestre Române, cu sprijinul Forțelor Aeriene Române.
România participă cu 2.300 de militari și 220 de mijloace tehnice la exercițiul multinațional, programat până în data de 24 mai.