La data de 15 martie, în jurul orei 22.00, în municipiul Sibiu, un localnic în vârstă de 45 de ani a condus un autoturism pe Calea Dumbrăvii spre localitatea Răşinari, iar la intersecţia de tip sens giratoriu cu strada Ludoș, a pătruns pe sensul opus de deplasare şi a acroşat un stâlp de iluminat stradal.
Din verificările efectuate de către polițiștii rutieri s-a stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
De asemenea, testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În baza celor constatate, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.