Ieri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut 13 localnici din Rusciori, cercetați penal pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, respectiv distrugere.
La data de 3 octombrie, în jurul orei 18,00, o persoană a sesizat poliția cu privire la faptul că, într-un imobil de pe raza localității Rusciori, a izbucnit un scandal între mai multe persoane.
La locul incidentului au intervenit polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Sibiu, precum și polițiști criminaliști din cadrul I.P.J. Sibiu.
Din primele cercetări efectuate, s-a conturat ipoteza că între mai multe persoane, domiciliate în localitatea Rusciori, în timp ce se aflau la o petrecere într-un imobil de pe raza localității amintite, pe fondul consumului de alcool, ar fi izbucnit un scandal, 13 persoane agresându-se verbal și fizic, prin lovire cu diverse obiecte contondente, pietre, bâte. De asemenea, în timpul scandalului, geamurile imobilului în care se aflau persoanele în cauză au fost sparte.
În urma producerii incidentului, 5 persoane au necesitat transportul la spital, iar dintre acestea, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a necesitat internarea.
Date fiind cele constatate, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, respectiv distrugere, iar ieri, odată cu administrarea probatoriului în cauză, polițiștii au reținut 13 persoane, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Cei 13, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, urmează să fie prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.