Doi din trei români îşi educă odraslele prin bătaie. O spun rezultatele unui studiu realizat de Salvaţi Copiii România. În România, violenţa asupra copiilor încă este ceva normal. Unii adulţi care au luat bătaie când au fost mici consideră că au meritat-o. Pe de altă parte, mulţi părinţi reuşesc să îşi educe copiii fără corecţii fizice. Toate aceste probleme au fost aduse în atenţia opiniei publice după cazul familiei Bodnariu din Norvegia.
Părinţii sunt împărţiţi în două tabere când vine vorba despre educaţia copilului: tradiţionaliştii care sunt de acord cu faptul că din când în când copilul trebuie urecheat şi atenţionat cu câte „o pălmiţă la fund”, ei fiind susţinătorii principiilor vechi din România „eu te-am făcut, eu te omor” sau „bătaia e ruptă din rai”; proeuropenii care sunt împotriva oricărei corecţii fizice a copilului şi educarea copilului prin puterea exemplului.
Cum motivează tradiţionaliştii bătaia aplicată copiilor
Un studiu realizat anul trecut de Salvaţi Copiii România arată că 63% din părinţii din România îşi educă copiii prin bătaie. În aceste condiţii, nu ar trebui să mire pe nimeni enorm de multele păreri pro bătaie care au apărut pe internet odată cu mediatizarea cazului familiei Bodnariu. Cele mai multe opinii potrivit cărora o corecţie fizică este necesară şi că nu i se întâmplă nimic copilului dacă este atins cu palma la fund apar mai ales ca comentarii la articolele din presă, pe forumuri şi pe reţelele de socializare.
De exemplu, un blogger a realizat un sondaj pe Facebook. I-a întrebat pe cei din lista de prieteni dacă au fost bătuţi în copilărie şi dacă au bătut la rândul lor. „Sincer vă spun că rezultatul m-a speriat un pic. Pentru că majoritatea, marea majoritate și a luat și a dat”, a scris bloggerul. Acesta redă câteva comentarii ale tradiţionaliştilor, pro educarea copilului prin corecţii fizice:
„Uneori mai merită câte o palmă! Am luat şi eu dar nu foarte multe!”;
„Merge. Când ai epuizat toate căile. Nu cred că există cineva care să nu fi încasat ceva meritat.”
„Bineînţeles că am mai primit câte o palmă, altfel şi eu şi frate-miu creşteam ca două buruieni, şi e valabil şi pentru copii de azi! Nu bătuţi să-i laşi laţi, dar o pălmuţă merge, nu mor, nici nu se sfârşeşte lumea!
„Am avut o copilărie fericită ! Atâta timp cât stăteam departe de brațul drept al mamei totul era ok. Dacă nu eram atentă primeam cu dosul peste gură ! Privind în urmă cred că meritam, adevărata pedeapsă erau cuvintele spuse cu grijă și sobrietate.”
„Am lucrat şi în învăţământ, şi vă spun clar că sunt copiii care până nu-i pocneşti nu se liniştesc.“
Bătută până a leşinat
Pe acelaşi blog sunt postate şi câteva comentarii ale celor care au luat o bătaie soră cu moartea:
„Eu am stat și legat de calorifer cu genunchii pe grăunţe Dar a trecut de mult timp. Mi-a prins bine cred.”
„Cea mai nasoală bătaie, când am leşinat pur şi simplu, a fost din cauza unui 6 la geografie în clasa a 7-a”.
„Ultima bătaie mi-a dat-o în seara de dinaintea examenului de la facultate, aveam 19 ani şi m-a lovit atât de tare că mi-a dat sângele pe nas. M-am dus la examen traumatizată fizic şi psihic. Şi am intrat, cu notă mare. Nu îl iert. Şi nu uit”.
Pe un alt blog, al jurnalistei Simona Tache, sunt publicate alte argumente ale celor care susţin că un copil nu pățeşte nimic dacă primeşte o pălmuţă:
„Nu ai cum să te apuci să dai într-un adult, dacă nu te înțelegi cu el, că se poate ajunge departe rău de tot, lucrurile pot degenera. Altceva e cu un copil, părintele știe să se controleze, îl «atinge» cu calm, doar cât să-l atenționeze”.
„Pe mine m-au mai caftit ai mei, când eram mic, și am ajuns om în toată firea. Nu am nicio traumă, pentru că știu că au făcut-o cu dragoste. Datorită lor, mi-am corectat la timp niște defecte și sunt astăzi ceea ce sunt”.
„Hai să fim serioși și să nu mai exagerăm, un părinte care-și mai atinge copilul, din când în când, nu e un psihopat! Nu vorbim de demenții care îi calcă în picioare”.
„Când o să-ți spargă copilul laptopul de 6.000 de lei o să vezi cum o să mai faci pe deșteapta”.
Psiholog: un copil bătut devine un adult violent
Psihologul Daniel David subliniază că un copil care este bătut va avea probleme de comportament la maturitate. „De obicei dacă comportamentul copiilor este controlat prin pedeapsă, mai ales prin bătaie, copiii devin la rândul lor mai agresivi şi mai violenţi. Dezvoltă un sentiment care o să-i facă şi pe ei la rândul lor să fie agresivi şi violenţi. O persoană bătută în copilărie va avea un comportament mai agresiv şi violent la maturitate. La frustrare va reacţiona cu agresivitate. Probabilitatea să se întâmple lucrul acesta este foarte mare. Problemele acestea de lipsă de toleranţă la frustrare spre exemplu, problemele legate de impulsivitate, toate acestea sunt fenomene psihologice practic”, subliniază David.
Potrivit specialistului, comportamentul agresiv intervine din trei factori: gândirea rigidă (părintele consideră că trebuie să acţioneze ceilalţi cum vor ei, ce spun ei şi când spui ei), adică copilul trebuie să mă asculte, nu trebuie să-mi iasă din cuvânt. Când nu se întâmplă ceea ce vor ei au tendinţa să spună că nu pot tolera şi apare lipsa de toleranţă la frustrare. Al treilea factor se referă la evaluarea globală. Fac evaluări negative globale asupra copilului: că este rău sau neascultător, în loc să spună că are un comportament problematic spun că copilul este rău. Combinaţia dintre cele trei (trebuie, nu pot tolera şi evaluarea negativă a copilului) duce la furie şi la comportament agresiv din partea părinţilor. Un copil care este bătut o să aibă o personalitate mai violentă la maturitate.
Autonomie totală
Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia sau Barnevernet, instituţie înfiinţată în 1992, are o autonomie totală în cazul gestionării unor situaţii precum cea a familiei Bodnariu, împiedicând astfel orice amestec al guvernului în această situaţie. Ambasada Norvegiei a explicat, într-un comunicat de presă, că „de cazurile de protecție a copilului se ocupă Serviciul de protecție a copilului la nivelul municipalităților; acest serviciu nu poate primi instrucțiuni din partea ministerelor. La nivel regional, Guvernatorul districtual verifică activitatea serviciilor de protecție a copilului”. Cu alte cuvinte, Barnevernet face ce vrea când vrea şi cum vrea.
Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia are sarcina să implementeze măsuri în situaţiile în care familia nu este sigură pentru copil. Se poate ajunge şi la plasarea copiilor în plasament temporar la alte familii, dar numai după ce s-a discutat cu părinţii. Copilul poate fi trimis în plasament, fără să se mai discute cu părinţii, doar în situaţii grave. Plasarea unui copil în afara căminului familial, fără consimțământul părinților, este întotdeauna o măsură de ultimă instanță.
16 copii ai unor familii de români luaţi de Barnevernet
Pe lângă familia Bodnariu mai sunt şi alte cazuri ale unor familii de români ai căror copii se află în plasament temporar după ce au fost luaţi de Barnevernet. Într-un răspuns la o solicitare a Digi24, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România arată că în atenţia sa şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) se află, în prezent, șapte cazuri ale unor familii de cetățeni români, ai căror copii (în total, 16 copii) au fost preluați de autoritățile norvegiene. „În ultimii cinci ani, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte șase cazuri ale unor familii de cetățeni români, totalizând 10 copii, care s-au soluționat, în cinci cazuri, prin repatrierea a opt minori, iar într-un alt caz, prin revenirea a doi copii în familia unor cetăţeni români rezidenţi în Norvegia”, mai este precizat în răspunsul Ministerului.
Cum ajută MAE copiii preluaţi de norvegieni
Potrivit aceluiaşi răspuns al Ministerului, MAE și misiunea diplomatică de la Oslo au întreprins o serie de acţiuni pe lângă Ministerul norvegian de Externe, Ministerul Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale din Norvegia şi serviciile locale de protecție a minorilor, incluzând transmiterea și susținerea cererilor de repatriere formulate de autoritățile române, facilitarea obținerii unor date cerute de partea norvegiană, solicitarea de informații procedurale privind cazurile în derulare, intermedierea legăturilor dintre instituțiile norvegiene și familiile din România, organizarea, după caz, a demersurilor de repatriere, soluționarea altor formalități necesare.
În cadrul demersurilor de asistență consulară, în funcție de necesități, misiunea diplomatică română a eliberat, în regim de gratuitate, documente de stare civilă şi de călătorie, a suportat cheltuielilor ocazionate de repatrierea minorilor, a recomandat avocaţi specializaţi, pe plan local, în astfel de cazuri. De asemenea, Ambasada României la Oslo a solicitat vizitarea copiilor în familiile de plasament. În unele cazuri, aceste vizite au fost permise de autorităţile norvegiene şi au avut loc. Totodată, reprezentanţi ai misiunii diplomatice au solicitat să asiste la anumite termene de judecată, însă instanțele locale norvegiene le-au refuzat accesul, motivând că ședințele de judecată nu sunt publice.
Pe plan intern, ANPDCA a dispus efectuarea de anchete sociale la domiciliul părinţilor din România şi în familiile extinse ale minorilor. În majoritatea cazurilor, anchetele s-au finalizat cu decizia părţii române de a solicita părţii norvegiene repatrierea asistată a copiilor. Pentru toate cazurile, solicitarea autorităţilor române competente de repatriere a copiilor a fost notificată pe cale oficială părţii norvegiene de către Ambasada României din Oslo.
Pentru toate cazurile aflate încă în derulare, demersurile de asistenţă ale MAE continuă.
Serviciul norvegian de protecție a copilului se aplică tuturor copiilor din Norvegia, indiferent de istoric, naționalitate și stadiul de rezidență. Interesul superior al copilului reprezintă principala preocupare în activitatea serviciului de protecție a copilului.Serviciul de protecție a copilului este în primul rând un serviciu care vine în ajutorul copiilor și al familiilor. Sistemul de protecție a copilului acordă o mare importanță relațiilor de familie și continuității în creșterea și îngrijirea copilului. Premiza de bază este aceea că minorii ar trebui să fie în grija părinților lor.Ministerul Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale este responsabil de politica generală de protecție a copilului. Serviciul local de protecție a copilului din cadrul municipalităților se ocupă de cazurile de protecție a copilului. Ministerul nu are nicio autoritate de a interveni sau de a da indicații serviciilor de protecție a copilului în cazuri individuale de protecție a copilului.
România este singura ţară în care Moş Nicolae vine la copii şi cu joarda, nu doar cu dulciuri. Copiii învaţă astfel că iau bătaie dacă nu sunt cuminţi. În cele mai multe ţări din Europa, Sf. Nicolae este cunoscut ca cel mai darnic personaj religios care le aduce dulciuri copiilor şi îi ocroteşte. Românii, în schimb i-au atribuit şi o joardă, cel mai probabil din obiceiurile străvechi ale părinţilor de a-şi altoi copiii.
CASETA
Bătaia din literatură
Că bătaia aplicată copiilor este un obicei străvechi în România o dovedesc povestirile scriitorilor celebri. De exemplu, Ion Creangă în „Amintiri din copilărie“ scrie despre scaunul Calul Bălan şi biciul Sf. Nicolae cu care îi bătea învăţătorul, despre mătuşa care îl urmăreşte cu joarda după ce a furat cireşe şi despre bătaia încasată de la tata tot din cauza cireşelor.
Alexandru Vlahuţă povesteşte despre Mogâldea, băiatul năstruşnic care era bătut zdravăn de învăţător din cauză că era neastâmpărat.
