Proiecțiile marca ESTE Filmul de Miercuri vor avea loc, pe timpul verii, în aer liber, pe Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu (acces pe la intrarea B, vizavi de Ramada). Miercuri, 24 iulie, de la ora 22.00, va avea loc proiecția filmului ”Bastardul” o dramă istorică plină de suspans, propunerea Danemarcei la premiile Oscar în 2024, cu Mads Mikkelsen în rolul principal.
Când cuferele cu bani i se golesc, căpitanul Ludvig Kahlen are o ultimă soluție. Este anul 1755 și căpitanul va cuceri nordul Danemarcei, construind o colonie pe acest tărâm extrem de sălbatic și neospitalier. În schimb, va primi ceea ce își doreşte cu disperare, un titlu nobiliar. Doar că teritoriul pe care Kahlen pune ochii pentru a-l îmblânzi îi aparține nemilosului Frederick de Schinkel și, când menajera acestuia, Ann Barbara, și soțul ei fug de la conac pentru a se alătura coloniei, nobilul jură să facă una cu pământul tot ce a construit Kahlen…
Rating: N-15 – filme nerecomandate tinerilor sub 15 ani
Preţul unui bilet este de 20 lei și se poate achiziționa online de pe Eventbook (https://eventbook.ro/film/bilete-efm-bastardul) sau direct de la intrarea pe Terasa cu Flori a Centrului Cultural “Ion Besoiu”, în limita locurilor disponibile.