Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că nu va merge la vot în turul 2, dacă rămân în cursă Victor Ponta şi Klaus Iohannis, precizând că amândoi sunt oportunişti şi corupţi.
„Nu mă duc la vot, aceşti oameni amândoi sunt oportunişti şi corupţi”, a spus Băsescu, la Realitatea TV, citat de Mediafax. Preşedintele a spus că o susţine pe Elena Udrea, care „nu minte”.
El a făcut referire la cele şase case „din meditaţii ale profesorului Klaus Iohannis”, dar şi despre procesul acestuia legat de incompatibilitate. „Când ştii că procesele legate de incompatiblitate sunt ca briciul, tu stai cu anii la ultima instanţă, la Înalta Curte. Dosarul e din pimăvara lui 2013, nu l-a interesat să accelereze dosarul şi intri în campanie în care rişti să îţi spună ANI că eşti incompatibil? Este un risc, eu nu spun că va fi, eu nu ştiu”, a mai declarat Băsescu.
Întrebat în legătură cu corupţia lui Victor Ponta, Băsescu a amintit de faptul că acesta, printr-o hotărâre de Guvern, a solicitat ca în locul datoriei de 580 de milioane de dolari în cazul KazMunaiGaz să primească doar 200 de milioane de dolari. Întrebat dacă Ponta a luat comision în schimbul acceptării acestei reduceri de datorii, Băsescu a răspuns că este o explicaţie a atitudinii premierului. Întrebat dacă are dovezi, Băsescu a spus că dacă le-ar fi avut, le-ar fi prezentat public.
El s-a arătat însă că convins că o instituţie a statului se va sesiza şi va întreba unde sunt cele 300 de milioane diferenţă.