BASCHET | CSU Atlassib Sibiu a învins Gaz Metan Mediaș în derbiul amical al județului

Lotul condus de Dan Fleșeriu a învins echipa medieșeană, într-o partidă amicală derulată vineri seară în orașul de pe Târnava.

La capătul celor 40 de minute de joc, CSU Atlassib Sibiu-Gaz Metan Mediaș s-a încheiat 112-104  (28-20, 33-28, 26-25, 25-31).

csu-medias_0

Dan Fleșeriu, antrenorul sibienilor, a recunoscut că formația sa a arătat o apărare slabă pe tot parcursul meciului. „Am arătat inconstanță în joc, mergând de multe ori laa 20 de puncte diferență și pierzând avantajul mult prea ușor, de fiecare dată. Dar suntem la început, avem timp să corectăm. Avem disponibilitate la efort și capacitatea de a face o apărare bună. A jucat și Lalovic și, chiar dacă este doar de două zile cu noi, s-a integrat bine deja în echipă. Are nevoie de timp să ajungă la forma fizică a coechipierilor”, a spus Fleșeriu.

CSU Atlassib Sibiu urmează că continue pregătirea pentru campionat și, în acest sens, are programată participarea la un turneu în orașul Kosice vdin Slovacia, între 10 și 12 septembrie.

Partida disputată în Sala Sporturilor din Mediaș a fost prima de verificare pentru Gaz Metan la zece zile de la reunirea lotului. De cealaltă parte, pentru sibieni a fost al patrulea joc amical din pauza competiţională. Vizitatorii au câştigat primul sfert al confruntării de la Mediaş şi au avut un avans de 13 puncte la pauza mare, care a crescut apoi şi mai mult după sfertul al treilea. Ultimele zece minute au aparţinut gaziştilor, care au mai recuperat din ecart, în principal datorită aruncărilor de la distanţă, astfel că s-a încheiat în cele din urmă 112-104 pentru CSU Sibiu.

„Noi acum zece zile am început pregătirea, deci este un meci care a venit puțin cam devreme, dar scopul a fost atins. Pentru mine a fost doar o verificare a jucătorilor pe care i-am adus la Mediaș, am vrut să văd cum se prezintă. Am rulat întreg lotul, scorul m-a interesat mai puțin. De asemenea, am jucat fără pivoţi sub panou, deci noi nu am avut oameni la recuperare. Sunt mulțumit de absolut toți jucătorii. Bineînțeles că mai avem mult de muncă. Apărarea va fi baza și în sezonul următor, mai avem mult de lucru, avem și în sistemul ofensiv foarte mult de lucru, timpul este scurt. O să încercăm să punem la punct tot ce se poate pune la punct. Oricum, până la începutul lui octombrie mai este destul timp, sper să nu avem probleme cu accidentările și atunci eu zic că totul va fi bine. Toți jucătorii aflați în probe vor rămâne la Mediaș”, a anunțat tehnicianul gazist Ovidiu Teleabă.

În perioada 11-13 septembrie, Gazul va participa la Cupa Mureşul. Alături de formaţia gazdă, vor mai fi prezente echipele Dinamo Bucureşti şi Baschet Club Municipal Universitatea Piteşti. Mâine după-amiază, de la ora 17.00, Mediașul va întâlni Dinamo, sâmbătă, de la 16.30, va juca împotriva Universității Piteşti, iar duminică, de la 13.30, va întâlni Baschet Club Târgu-Mureş.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*