Barza care înfruntă iarna

Pentru prima dată în ultimii 13 ani, o barză a apărut în aceste zile în satul Cristian, unde, în cursul nopţii de miercuri spre joi, a înfruntat în cuibul de pe un stâlp temperatura de minus 15 grade, a declarat Miruna Gritu, preşedintele organizaţiei „Prietenii Berzelor“ din Cristian.

Potrivit acesteia, această barză este posibil să nu fi plecat în ţările calde pentru că s-a pierdut de stolul ei. „Este o barză apărută acum în Cristian, pe care nu am nicio şansă să o prind. Până acum în Cristian nu a mai fost, în alte localităţi, da. La noi aici, în Cristian, e prima dată când avem o barză iarna, de când mă ocup eu de berze, din 2007. Această barză probabil este o barză pierdută de un stol şi aici a găsit condiţii propice şi deocamdată ei îi asigură supravieţuirea“, a explicat Miruna Gritu, pentru Agerpres. Ea a adăugat că sătenii din Cristian sună la Organizaţia „Prietenii Berzelor“ pentru ca barza să fie luată din cuib şi dusă în adăpostul acestui ONG, însă barza nu poate fi prinsă. „Barza a fost astă-toamnă într-o curte. M-au sunat şi am fost acolo şi am încercat să o prind, dar nu am putut“, spune Gritu.

„Surioara“ de la Mohu

Barza din Cristian care îndură gerul nu este singura din ţară în această situaţie. Aceste berze care sunt la noi în ţară pe timpul iernii au şanse să supravieţuiască dacă au hrană. Iarna trecută, în localitatea Mohu din judeţul Sibiu, o barză a stat în cuibul ei toată iarna trecută şi a refuzat hrana pusă în cuib de „Prietenii Berzelor“, preferând să îşi caute singură mâncarea.

„Atâta timp cât ele reuşesc să îşi găsească hrană, am observat că, indiferent de temperaturi, au trecut cu bine. Avem ca exemplu barza de la Mohu care a fost iarna la minus 20 de grade. Deocamdată, Cibinul e OK şi lacurile din jur, deci mai găseşte hrană. Noi am încercat varianta la Mohu, să-i punem pipote în cuib, dar barza nu a mai vrut să stea în cuib, nu îşi mai acceptă cuibul. Seara a trebuit să vină Electrica, să dea pipotele jos din cuib, ca barza să se reîntoarcă la cuibul ei“, povesteşte Miruna Gritu.

Apelați din toată țara

ONG-ul specializat în salvarea berzelor din localitatea Cristian este apelat de la începutul iernii de oameni din toată ţara, care spun că au văzut berze în localităţile lor şi vor ca păsările să fie luate şi duse într-un adăpost.

„Ne-au sunat oameni din Satu Mare, Oradea, Timiş, Arad, din partea de sud a ţării, din Moldova, a fost o nebunie cu barza de la Botoşani, ne-au blocat pagina de Facebook, nu o mai puteam accesa de la mesajele care curgeau cu ştirea despre barza care a apărut la Botoşani. Într-o primă fază trebuie monitorizate. Tu nu poţi tranchiliza păsările astea. Tot ce poţi face este să le monitorizezi să vezi dacă se întorc la cuib. În cazul în care se întâmplă ceva cu ele, dacă sunt rănite, slăbite, sunt jos, atunci putem să intervenim. E o barză, spre exemplu, rămasă în Dâmboviţa, erau două. Sunt tot mai multe. Fenomenul este din noiembrie, decembrie şi continuă la nivelul ţării“, a explicat Gritu.

Ea a mai precizat că în adăpostul de la Cristian al Organizaţiei „Prietenii Berzelor“ sunt, în prezent, aproximativ 70 de berze, şase cai, patru măgari, două capre, o oaie, cinci arici, ulii, cucuvele, un huhurez lovit la Agnita de o maşină. Toate aceste animale au fost accidentate sau bolnave.

One Comment

  1. Pingback: Barza care înfruntă iarna – Made in Transilvania

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*