Vicepremierul Dan Barna a anunţat, ieri, că partidele politice vor primi subvenţii de la stat mai mici, pentru a se putea menţine deficitul bugetar la un maxim de 7,2 %.
Întrebat dacă susţine reducerea subvenţiilor pentru partidele politice cu 30%, vicepremierul Barna a declarat, într-o conferinţă de presă: „Este o propunere în actualul buget. Din moment ce trebuie să menţinem un deficit de 7-7,2% şi această categorie va fi dintre cele de la care se vor face reduceri”.
Barna anunţă şi ar putea avea loc concedieri ale angajaţilor care lucrează în sistemul public în 2021, tot pentru a putea menţine deficitul bugetar în ţinta propusă, relatează Agerpres.
„Fiecare companie de stat are propriile planuri de reorganizare. Vom vedea în funcţie de decizia fiecărei instituţii care trebuie să se încadreze în aceste plafoane bugetare de până la 7% deficit. Miza pentru noi ca ţară este menţinerea într-un deficit de 7-7,2 % maxim, iar bugetul va fi construit din această perspectivă”, a arătat Dan Barna.