Bărbatul găsit mort aseară pe un teren din Sibiu a fost ucis cu sânge rece. Crima a avut loc în 6 martie

Polițiștii sibieni au reușit să îl identifice pe presupusul criminal al bărbatului găsit aseară mort la intersecția străzilor Magheru și Constituției.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru Mesagerul de Sibiu că presupusul criminal, în vârstă de 68 de ani și bărbatul găsit mort erau oameni ai străzii care locuiau în clădirea dezafectată de pe terenul respectiv.

În urma unui conflict spontan, care potrivit anchetatorilor ar fi izbucnit în data de 6 martie, agresorul ar fi lovit victima în cap cu un ciocan după care a abandonat-o pe terenul unde a fost găsită.

Reamintim că trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit joi pe un teren viran la intersecția străzilor Constituției cu General Magheru din Sibiu. Detalii AICI.

În prezent, potrivit surselor noastre, agresorul este reținut și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*