Judecătoria Săliște a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului în vârstă de 30 de ani, din Jina, cercetat pentru conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având numărul de înmatriculare fals.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au oprit luni, în jurul orei 02,30,în localitatea Apoldu de Sus, pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Jina.
Polițiștii au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În plus, s-a stabilit că autoturismul pe care bărbatul îl conducea este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe mașină este unul fals, aparținând unui alt autovehicul.