Bărbatul care a închiriat la mai multe persoane simultan același apartament din Sibiu, plasat sub control judiciar

Bărbatul care a închiriat la mai multe persoane simultan același apartament din Sibiu este cercetat de procurori sub aspectul săvârșiri infracțiunii de înșelăciune și înșelăciune sub formă continuată, fiind plasat sub control judiciar

foto: Arhivă

Prin ordonanţa din data de 27.02.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat recidivist, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 244 alin (1) şi (2) din Codul Penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 din Codul Penal (13.11.2023) şi înșelăciune în formă continuată (trei acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 244 alin (1) și (2) din Codul Penal, cu aplicarea art. 35 alin (1) cu aplicarea art. 41 alin 1 din Codul Penal, raportat la art. 43 alin (5) din Codul Penal. (01.02.2025; 02.02.2025; 03.02.2025).

Din probele administrate în cauză s-a reţinut faptul că: inculpatul a indus în eroare mai multe persoane vătămate cu ocazia încheierii unor contracte scrise, prin aceea că le-a prezentat victimelor ca fiind disponibil pentru închiriere un apartament situat în mun. Sibiu, pe strada Oștirii, deşi acest lucru era fals întrucât inculpatul locuia efectiv în apartamentul respectiv, neavând intenţia reală de a-l da în folosinţa altcuiva.

 Astfel, acesta, folosind nume şi alte date de identificare fictive, aborda victimele care îşi căutau chirie pe reţelele de socializare, inducându-le în eroare, solicitând și primind de la acestea sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei, reprezentând contravaloarea garanţiei şi eventual a primei chirii lunare. Ulterior încasării banilor, inculpatul nu-şi respecta obligaţiile şi nu mai răspundea în niciun fel victimelor.

„Față de suspect, organele de cercetare penală au dispus, în data de 26.02.2025, măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din data de 27.02.2025 (azi) s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţiile aferente, inclusiv cea de a nu depăşi limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent.

Măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecatoria Sibiu, semna de Prim-procuror, Andrei-Iustin Coste. 

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura