Polițiștii sibieni încearcă să stabilească identitatea unui bărbat decedat în condiții suspecte.
Cadavrul unui bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost găsit, în această dimineață, în apropierea podului Neculce din Sibiu.
„Se efectuează cercetări la fața locului pentru a determina circumstanțele în care s-a produs decesul bărbatului. Acesta a fost găsit decedat pe malul râului Cibin. Identitatea sa este deocamdată necunoscută”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, pentru Mesagerul de Sibiu.
În cauză nu există suspiciuni de violențe.