Bărbat din Constanța, reținut la Sibiu pentru furturi repetate din magazine

Polițiștii sibieni au reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în județul Constanța, cercetat pentru comiterea mai multor furturi din societăți comerciale din municipiul Sibiu.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, în perioada aprilie – octombrie 2025, bărbatul ar fi sustras, în mod repetat, produse alimentare și nealimentare de pe rafturile unor magazine din oraș, în timpul programului de funcționare al acestora.

În urma administrării probatoriului, la data de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Sibiu au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.