Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Brateiu, dat în urmărire națională și internațională, a fost depistat și arestat în Italia, în zona Napoli, de autoritățile italiene.

Foto: pexels.com
„La data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 00:45, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul Investigații Criminale, cu sprijinul Biroului Atașatului pentru Afaceri Interne din Italia, au identificat și arestat în Italia, zona Napoli, un bărbat în vârstă de 54 de ani din localitatea Brateiu, care, la data de 08.10.2020 a fost dat în urmărire națională și internațională. La data de 07.10.2020, Tribunalul Sibiu a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Potrivit IPJ Sibiu, acesta a fost condamnat să execute o pedeapsă de șapte ani de închisoare cu executare. Ulterior, bărbatul a fost introdus într-un penitenciar din Italia, Napoli și urmează să fie prezentat unui judecător pentru luarea măsurilor legale privind executarea pedepsei și extrădarea către România, în baza mandatului european de arestare emis pe numele acestuia de catre Tribunalul Sibiu.
Maria-Antonia OANA










