La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 68 de ani, sibian, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul este bănuit că, la aceeași dată, în jurul orei 17.30, ar fi sustras o bicicletă electrică, lăsată nesupravegheată în fața unui local din municipiul Sibiu.
Prejudiciul cauzat este de 5.000 de lei.
Sibianul a fost identificat și prins în scurt timp de către polițiști, bicicleta fiind recuperată și returnată părții vătămate.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a sibianului, acesta urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.