Bărbat, arestat preventiv pentru că și-a strâns de gât și înjunghiat concubina. Femeia a scăpat cu viață

Un bărbat în vârstă de 47 ani din Oradea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi este anchetat pentru tentativă de omor după ce şi-a strâns de gât concubina, iar apoi a şi înjunghiat-o de mai multe ori.

Foto: Arhiva

Un bărbat în vârstă de 47 ani din Oradea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi este anchetat pentru tentativă de omor după ce şi-a strâns de gât concubina, iar apoi a şi înjunghiat-o de mai multe ori, femeia reuşind să scape cu viaţă, a informat luni, într-un comunicat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit agerpres.ro

Potrivit sursei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus vineri punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul S.N.G., în vârstă de 47 ani pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în forma tentativei de omor.

„Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: în data de 22.09.2023, în jurul orei 07.00, în timp ce inculpatul S.N.G. se afla în imobilul situat în Oradea, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, a strâns-o de gât cu mâna pe concubina sa F.M.G. şi i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuţit, fiind vizată zona toracică, victima reuşind să pareze şi să se apere de lovituri, ocazie cu care i-au fost provocate mai multe leziuni care au necesitat pentru vindecare 9 (nouă) zile îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul Parchetului.

Prin ordonanţa din data de 22.09.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 ore începând cu ora 17:50.

La data de 23.09.2023 procurorul de caz a formulat referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor. În data de 23.09.2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*