Bărbat arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție emis în favoarea soției sale

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Șelimbăr, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, după ce a încălcat în mod repetat măsurile impuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Sibiu.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, bărbatul era deja cercetat penal pentru amenințări la adresa soției sale, pe care le-ar fi lansat telefonic, în timp ce se afla încarcerat în Penitenciarul Deva, în data de 15 iulie.

Victima s-a prezentat pe 21 iulie la Secția de Poliție Rurală Șelimbăr și a sesizat faptele, în urma cărora polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile.

La doar o zi după ce a fost eliberat din penitenciar, pe 23 iulie, instanța a emis un nou ordin de protecție, valabil timp de 12 luni. Documentul interzicea bărbatului să contacteze victima, să se apropie de aceasta și îl obliga să răspundă apelurilor de monitorizare electronică.

Cu toate acestea, în zilele de 24 și 25 iulie, individul a contactat din nou victima telefonic, încălcând ordinul de protecție.

În plus, la data de 25 iulie, sistemul de monitorizare electronică a transmis o alertă de proximitate, indicând că bărbatul s-a îndepărtat de telefonul prin care era urmărit.

Dispozitivul a fost ulterior găsit abandonat la câțiva metri de el în municipiul Brașov, unde a fost depistat de polițiștii de la Transporturi Feroviare.

Ulterior, bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr și reținut pentru 24 de ore. A doua zi, pe 26 iulie, a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 20 de zile.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.