Reducerea lichidității din piața monetară, odată cu majorarea creditării populației de către băncile comerciale, creditul neguvernamental în lei majorându-se luna trecută cu 1,4%, conform BNR, dar și creșterea inflației au ca efect scumpirea constantă a banilor.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a declarat că „Banca Naţională este interesată de creşterea economică, însă una de durată, trebuie să vedem cu ce înlocuim aceşti stimuli fiscali care îşi vor diminua din importanţă. Creditul sănătos, echilibrat, sustenabil poate să fie un motor important”.
Între timp, indicii ROBOR își continuă creșterea rapidă. Cel la trei luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele de nevoi personale, a crescut la 3,14%, nou maxim al ultimilor patru ani. Indicele la șase luni, care pune presiune asupra celor care au luat credite ipotecare, a urcat la 3,24%, iar indicii la nouă și 12 luni au sărit la 3,26%, respectiv la 3,30%.
Cursul euro a scăzut de la 4,665 la 4,6620 lei, după ce a atins joia trecută maximul istoric de 4,6695 lei. Transferurile s-au efectuat în culoarul 4,662 – 4,67 lei, cele de la ora 14:00 fiind realizate în jurul valorii de 4,6698 lei.
Media dolarului american a continuat să scadă, de la 4,0058 la 3,9981 lei.
Moneda elvețiană scădea pe piețele internaționale la 1,153 – 1,156 franci/euro, astfel încât cursul ei a coborât de la 4,0527 la 4,0397 lei.
Monedele din regiune continuau să se deprecize față de euro, cea poloneză la 4,335 – 4,349 zloți, iar cea maghiară la 325,1 – 326,1 forinți, aproape de maximul istoric de 327,62 forinți.
Chiar dacă indicele Ifo, care măsoară moralul antreprenorilor germani, a scăzut luna aceasta la 101,8 puncte, comparativ cu 102,3 puncte în mai, perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,1651 și 1,1720 dolari, după scăderea de joi la minimul ultimelor 11 luni de 1,1509 dolari.
Indicele compozit calculat de Bloomberg a scăzut de la 6.250,81 dolari, la 6.219,54 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu GEORGESCU