Bani europeni pentru sibieni

36 de strazi din comuna Selimbar, modernizate prin PNDR    La această stare de fapt contribuie și experiența exercițiului financiar 2007 – 2013, perioadă în care sibienii și autoritățile locale au reușit să acceseze fonduri pentru pentru agricultură și infrastructura rurală. Luni, în județul Sibiu, s-a aflat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi, care s-a întâlnit, pe rând, cu fermierii din Rășinari, Roșia și Șelimbăr. Reprezentantul ministerului și șefii agențiilor din subordinea ministerului le-au prezentat celor prezenți la întâlniri axele de finanțare din cadrul noului Plan Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 -2020, domeniile pentru care fermierii pot solicita finanțare europeană, dar și ultimele noutăți legislative privind implementarea viitoarelor proiecte. Beneficiarii fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală au posibilitatea să depună proiecte pe noi măsuri din PNDR 2014-2020, toate ghidurile de finanțare cu noile măsuri din PNDR 2014-2020 fiind publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Noul program PNDR 2014-2020 însumează 9,46 de miliarde de euro, din care 8,13 miliarde de euro reprezintă contribuția europeană și 1,34 miliarde de euro contribuția de la bugetul de stat.Clinica Dentalux Centrum SRL

Discuții tranșante

Noul program destinat dezvoltării agriculturii cuprinde 15 măsuri de finanțare, iar creșterea productivității agroalimentare și integrarea producției naționale în lanțuri alimentare reprezintă cele două obiective majore urmărite în document.
În replică, agricultorii sibieni i-au cerut reprezentantului Ministerului Agriculturii să reducă birocrația, în sensul simplificării actelor de depunere ale proiectelor, să faciliteze o relație mai bună cu băncile în ceea ce privește accesarea creditelor de către agricultori, să îmbunătățească comunicarea cu viitori beneficiari, iar funcționarii ministerului și agențiilor din subordine să arate mai mult deschidere pentru cei interesți în accesarea fondurilor PNDR.
George Turtoi a promis că neajunsurile vor fi remediate în timp, astfel încât în fiecare comună să existe un specialist din cadrul rețelei naționale de dezvoltare rurală. Totodată, el a subliniat că un rol important în informarea agricultorilor îl au primarii și reprezentanții ministerului în județe.

Șelimbăr, exemplul elocvent

CONFERINTA SELIMBAR MADR

Secretarul de stat George Turtoi a dat ca exemplu comuna Șelimbăr pentru modul în care s-au implementat proiectele pe fonduri europene

După finalizarea discuțiilor cu agricultorii sibieni, primarul comunei Șelimbăr, Daniel Ioan Maricuța, le-a prezentat celor prezenți, în căminul cultural de la Șelimbăr, proiectul derulat de Primăria Șelimbăr în cadrul Măsurii 322 din PNDR. Astfel, în urma accesării unui proiect în valoarea de 2,5 milioane de euro, 36 de străzi din Șelimbăr, Veștem, Mohu și Bungard au fost reparate și asfaltate, iar la Veștem a fost construit un cămin dCentrul de zi pentru persoane varstnice si reintegrare sociala pentru persoane aflate in dificultate, Vesteme zi pentru persoanele vârstnice și cele aflate în dificultate. Totodată, în cadrul proiectului s-au achiziționat și costume populare. Împreună cu autoritățile locale, George Turtoi a vizitat apoi obiectivele de investiții, dând ca exemplu comuna Șelimbăr pentru modul în care s-au implementat aceste proiecte. De asemenea, reprezentantul Guvernului a văzut, la Veștem, ștrandul deschis recent de Primăria Șelimbăr, precum și o investiție privată – centrul stomatologic SC Dentalux Centrum SRL din Șelimbăr – finanțată tot prin PNDR. Valoarea centrului stomatologic s-a ridicat la 270.000 de euro, din care 189.000 reprezintă finanțare nerambursabilă. Banii au fost folosiți pentru construirea clinicii și achiziția echipamentelor necesare.
Milioane de euro la dispoziția județului Sibiu

50 de primari din județ sau reprezentanții acestora au participat, vinerea trecută, la sediul Consiliului Județean Sibiu, la o întâlnire informativă despre accesarea de fonduri europene prin programele PNDR 2014-2020. „Strategia fiecăruia dintre primari trebuie să se axeze pe accesarea de fonduri europene, ca alternativă foarte importantă la bugetele locale sau la programele de finanțare naționale. Prin accesarea acestor fonduri veți putea grăbi modernizarea localităților, a infrastructurii, ceea ce va duce la un confort crescut pentru cetățenii județului”, a explicat președintele Ioan Cindrea. Administrațiile locale pot accesa fonduri europene pentru dezvoltare în agricultură, prin PNDR, sau pot moderniza orașele și comunele prin Programul Operațional Regional.

George TURTOI | secretar de stat

„Mă bucur că purtăm aceste discuții, mai ales că agricultorii din județul Sibiu cunosc destul de bine ce dorim să realizăm cu acest PNDR 2014 – 2020. Vă așteptăm să depuneți cât mai multe proiecte. Totodată, vă transmitem că comasarea terenurilor este cea mai ușoară cale în atragerea de fonduri, deoarece noul PNDR 2014-2020 a introdus și o nouă posibilitate: procesarea produselor în comun de asociațiile sau cooperativele de producători.“

Cosmin PALStrandul din Vestem
cp@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*