Guvernul a aprobat alocarea a 3,15 milioane lei pentru refacerea infrastructurii locale din judeţul Sibiu afectate de precipitaţiile abundente din perioada aprilie-iunie.
Banii alocaţi de Executiv în şedinţa de miercuri vor fi folosiţi exclusiv pentru lucrări, în timp ce documentaţiile tehnice necesare (expertiză tehnică, DALI şi proiect tehnic) vor fi suportate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, respectiv din bugetul Consiliului Local al oraşului Sălişte.
Unde se duc banii
Pe drumul judeţean DJ 104G Săcădate-Nucet-Cornăţel, la km 5+200 s-a produs o alunecare a dealului din partea dreaptă a drumului, antrenând şi partea carosabilă a acestuia, sistemul rutier prezentând crăpături şi denivelări mari. S-a luat măsura de semnalizare a zonei şi restricţionare a circulaţiei pe un singur sens. Valoarea estimată a lucrărilor este de 1,4 milioane lei.
Pe drumul judeţean DJ 105G Sadu-Sădurel, între localităţile Sadu şi Rîu Sadului, la km 29+600, s-a produs alunecarea terenului de pe versantul dintre drum şi râul Sadu, antrenând pământul şi vegetaţia până la acostamentul drumului pe o lungime de aproximativ 20 metri. Există pericolul iminent de surpare a părţii carosabile şi izolare a locuitorilor din comuna Rîu Sadului și s-a instituit restricţia de circulaţie pe un singur sens. Valoarea estimată a lucrărilor este de 400.000 lei.
Pe drumul DJ 142E Dîrlos-Hoghilag, între comunele Dîrlos şi Alma, la km 2+700, s-a produs o alunecare de teren a versantului dinspre râul Târnava Mare, care ameninţă surparea drumului. La km 10+600, între Alma şi Dumbrăveni, viitura de pe Târnava a erodat malul, producând o alunecare de teren până în acostamentul drumului. Valoarea estimată a lucrărilor este de 450.000 lei.
Pe drumul comunal DC71 DN1-Aciliu-Amnaş, între drumul național şi Aciliu, s-a produs o alunecare a masivului din promixitatea autostrăzii, care a antrenat şi drumul comunal, existând pericolul izolării satului Aciliu. Se impune consolidarea versantului (zid de sprijin) şi refacerea drumului comunal DC 71 (DN1-Aciliu-Amnaş) pe o lungime de 100 metri și refacerea a două podeţe transversale care să asigure descărcarea apelor pluviale de pe autostrada Sibiu-Orăştie şi de pe versantul aflat în proximitatea autostrăzii. Valoarea estimată a lucrărilor este de 900.000 lei.