Acordul pentru asistență tehnică din partea Băncii Mondiale pentru proiectul „200 de zile cu zăpadă pe an. Dezvoltare durabilă în Masivul Făgăraș” va fi semnat în următoarele două sau trei săptămâni, potrivit președintelui ADI Monte Făgăraș-Bîlea-Capra, Lucian Dumitra.
Dumitra a prezentat, ieri, într-o conferință de presă, stadiul proiectului care vizează amenajarea a 150 km de pârtii de schi în Munții Făgăraș.
Proiectul este inclus în masterplanul investițiilor în turism. Strategia de dezvoltare integrată poate beneficia de asistență tehnică a Băncii Mondiale și este agreată și de Comisia Europeană, care sprijină asociația în demersurile pe care le face, potrivit reprezentului asociației.
„Propunerea de proiect „Dezvoltarea infrastructurii domeniului schiabil, Munții Făgăraș (200 de zile cu zăpadă pe an – Dezvoltare durabilă în Masivul Făgăraș“ este proiectul nr 1. de importanță națională. Prin acest cadru legislativ se are în vedere: dezvoltarea turismului de sănătate, dezvoltarea domeniului schiabil, dezvoltarea infrastructurii turistice de agrement.
Pentru investițiile de importanță națională, contribuția Ministerului Turismului este de 100% din capitolul IV «Cheltuieli pentru investiția de bază».
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Monte Făgăraș Bîlea-Capra a primit vizita unei delegații a Băncii Mondiale, între 11-16 iulie, în care au fost analizate în teren împreună cu autoritățile locale și reprezentanți ai mediului privat necesitățile, oportunitățile microregiunii în alinierea României la standardele europene. Tipul de proiect propus de Banca Mondială vizează dezvoltarea zonelor montane conform Legii 197/2018 – Legea Muntelui care reglementează modalitățile de protecție și dezvoltare durabilă și incluzivă a acestor zone prin punerea în valoare a resurselor naturale și umane”, a declarat Lucian Dumitra.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Monte Făgăraș-Bîlea-Capra are sediul în comuna Cîrţişoara și are în componență localitățile Avrig, Cîrţişoara, Porumbacu, Arpașu de Jos și Turnu Roșu din judeţul Sibiu și alte opt localități din județele Brașov și Argeș.