Elevii Colegiului Economic „George Barițiu” din Sibiu au trăit joi, 27 noiembrie, una dintre cele mai așteptate și emoționante experiențe ale începutului de liceu: Balul Bobocilor 2025.
Evenimentul, organizat la rafinata locație „Versailles Weddings & Events”, a purtat tema „Voyage of Dreams”, transformând sala într-o veritabilă călătorie prin culturile lumii.
În aplauzele publicului, bobocii claselor a IX-a au urcat pentru prima dată pe scenă, într-un spectacol în care energia, eleganța și creativitatea au fost definitorii. Prezentatorii serii, Bianca Lumezeanu și Răzvan-Ioan Șerban, au condus desfășurarea evenimentului cu profesionalism și carismă, introducând fiecare moment într-o atmosferă festivă.
Pe scenă au defilat șase perechi de concurenți, fiecare reprezentând câte un univers cultural aparte: Grecia, Spania, Brazilia, Albania, Turcia și România. Ținutele, coregrafiile și prezentările originale au evidențiat imaginația și talentul bobocilor, care au concurat pentru titlurile de Miss și Mister Boboc 2025, dar și pentru premiile de Popularitate.
Probele concursului au fost completate de momente artistice care au ridicat nivelul artistic al serii: un moment de balet susținut de eleva Anastasia Maria Maxim, un recital muzical oferit de Gabriela Maria Frîncu, un spectaculos dans popular prezentat de Ansamblul „Ceata Junilor” Sibiu, dar și demonstrații de dans sportiv – standard și latino – realizate de tinerii dansatori ai Școlii de dans Fantasy Dance, printre care s-au remarcat Vlad Curechean și Ana-Maria Stroe, aflați la al cincilea nivel de performanță.
Juriul format din profesori și reprezentanți ai elevilor a avut o misiune dificilă în a-i departaja pe concurenți, în timp ce publicul a susținut fiecare moment cu aplauze prelungite. La final, participanții au fost răsplătiți cu premii, emoții intense și bucuria unui eveniment reușit.
Balul Bobocilor „Voyage of Dreams” a demonstrat încă o dată că începutul de drum în liceu poate fi o adevărată sărbătoare, iar pentru bobocii Colegiului Economic „George Barițiu”, această seară va rămâne cu siguranță una de neuitat.













